logo

Două drone, căzute într-o singură zi în Moldova. Autoritățile iau atitudine


https://www.ipn.md/index.php/ro/doua-drone-cazute-intr-o-singura-zi-in-moldova-7965_1108915.html

După ce o dronă a fost găsită nu departe de localitatea Fârlădeni din raionul Căușeni, oamenii legii au anunțat despre un caz similar în raionul Râșcani. O altă dronă a fost depistată în preajma satului Borosenii Noi. Ministerul Afacerilor Externe a menționat că există informații clare care arată că dronele sunt lansate de Federația Rusă. Potrivit MAE, violarea spațiului aerian al Republicii Moldova este o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, prima dronă a fost depistată în jurul orei 10.00 de către un locuitor din Fârlădeni. Aceasta a fost ridicată și examinată de experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP. După primele examinări, s-a determinat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusă, fără explozibil. Preliminar, proiectilul a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în noaptea spre duminică.

Cealaltă dronă a fost depistată tot duminică, pe un câmp din preajma satului Borosenii Noi, Râșcani. Zona a fost izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozivă urmează să o investigheze.

Oamenii legii precizează că nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. Totodată, poliția face apel la cetățeni, care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol, să nu se apropie de ele și să nu le atingă, dar să anunțe imediat poliția la numărul de urgență 112.

În contextul celor două drone căzute, Ministerul Afacerilor Externe a subliniat că „Republica Moldova este o țară pașnică, iar prioritatea Guvernului este să asigure liniștea și securitatea cetățenilor noștri. Aceste drone pun în pericol viața cetățenilor. Ministerul de Externe cere respectarea de către Rusia a statutului de neutralitate și a integrității teritoriale a Republicii Moldova”, se menționează într-un comunicat de presă al MAE.