logo

Dotarea cu mobilier şcolar rămâne o problemă a instituţiilor preuniversitare din municipiul Chişinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/dotarea-cu-mobilier-scolar-ramane-o-problema-a-institutiilor-preuniversitare-din-7967_960508.html

Aprovizionarea cu mobilier şcolar rămâne una din problemele instituţiilor preuniversitare din municipiul Chişinău. Despre acest lucru a comunicat, în cadrul şedinţei operative de luni, 24 iulie, de la Primărie, şeful interimar al Direcţiei Educaţie, Ştiinţă, Tineret şi Sport, Tatiana Nagnibeda. Potrivit ei, instituţiile preuniversitare nu au primit nici un set de mobilier nou cel puţin în ultimii 7 ani. De asemenea, ea a menţionat că instituţiile se confruntă cu problema linoleumului deteriorat şi a lipsei de sticlă la geamuri. Deşi a spus că asigurarea, în totalitate, cu sticlă mai poate aştepta câteva luni, până la începerea sezonului rece a anului, „fără mobilier şi linoleum procesul de învăţământ nu poate începe”. Potrivit calculelor preventive, pentru asigurarea cu mobilier a şcolilor sunt necesare cel puţin câte aproximativ 300 mii de lei la fiecare sector, ridicându-se la cifra de 1,5 milioane de lei pentru întregul municipiu. Aceşti bani urmează să fie identificaţi suplimentar de la bugetul local, deoarece devizul de cheltuieli pentru reparaţia curentă a instituţiilor de învăţământ nu prevede şi procurarea mobilierului. Primarul interimar Vasile Ursu a promis, în cadrul aceleaşi şedinţe, că banii suplimentari vor fi identificaţi pentru a asigura cu mobilierul necesar instituţiile preuniversitare. Consiliul municipal a aprobat alocarea a 22 de milioane de lei pentru reparaţia curentă a instituţiilor preuniversitare din capitală, din cele circa 100 milioane necesare. Până în prezent, în acest scop, de la bugetul municipal au fost alocate cca 14 milioane de lei. În planul de reparaţii curente au fost incluse 92 de instituţii preuniversitare din 155 existente. Până în prezent practic au fost finalizate lucrările de reparaţii la 32 de instituţii, urmând să se execute lucrările necesare la alte 62 de şcoli. Reparaţia curentă include lucrări de spălare a sistemelor de termoficare, de reparaţie a acoperişurilor, a tehnicii sanitare, a reţelelor de termoficare şi electrice etc.