logo

Dosar penal în cazul surpării din sectorul Râşcani


https://www.ipn.md/index.php/ro/dosar-penal-in-cazul-surparii-din-sectorul-rascani-7967_1027720.html

Procuratura s-a autosesizat în cazul construcţiei surpate de pe strada Miron Costin din capitală şi a dispus pornirea urmăririi penală pe faptul executării necalitative a construcţiilor. Noaptea trecută, 8 iunie, pe teritoriul unui şantier în construcţie s-a surpat un mal, în urma căruia a fost deteriorat pavajul pietonal şi scările de la intrare în sediul unei băncii comerciale, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al procuraturii, se menţionează că a fost dispusă crearea unui grup mixt de urmărire penală, din care fac parte şi procurori din cadrul Procuraturii Generale. Specialiştii urmează să investigheze toate circumstanţele cazului, inclusiv acţiunile factorilor de decizie ai autorităţilor publice, care au autorizat lucrările.

Pentru această infracţiune, norma penală prevede amendă în mărime de până la 12 mii de lei sau închisoare de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de până la 200 de mii de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, la faţa locului a fost creat un grup de lucru pentru monitorizarea şi coordonarea lucrărilor de intervenţie. Au fost instalate sisteme de iluminare pe timp de noapte şi au fost efectuate cercetări inginereşti în zona afectată.

Salvatorii au verificat încăperile din clădirea băncii, au evacuat utilajul din şantier şi au stopat surparea de mai departe prin acoperirea cu pământ a malului prăbuşit. În această dimineaţă au fost întreprinse măsuri de securizare în zona afectată. La fel, au fost evacuate persoanele care se aflau în imediata apropiere.

Noaptea trecută, la faţa locului s-a deplasat şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. Edilul a declarat că accesul în filiala băncii va rămâne interzis până când experţii în construcţie nu vor permite accesul.