logo

Doru Petruți: Campania electorală pentru aceste alegeri s-a mutat în teren și mai puțin este la televizor


https://www.ipn.md/index.php/ro/doru-petruti-campania-electorala-pentru-aceste-alegeri-s-a-mutat-7978_1047157.html

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie este una ușor atipică, pentru că s-a transferat în teren și mai puțin este la televizor. „Spre deosebire de alte campanii electorale și alte situații, în sfârșit, sunt vizibili niște concurenți pentru Partidul Socialiștilor și pentru Igor Dodon. Și acest lucru se va reflecta și în scorul din ziua votului. Totodată, cel mai probabil, după alegeri, se va ajunge destul de repede la o formulă care să nu ducă la alegeri anticipate”. De această părere este Doru Petruți, director general al companiei de cercetare sociologică [imas], participant la dezbaterile publice cu tema: „Alegeri 2019: Scenarii post-electorale în viziunea experților în politologie, sisteme electorale și sociologie”, ediția a 108-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

Doru Petruți susține că datele din studiile sociologice pot fi foarte bine înțelese dacă este urmărită agenda politicienilor și agenda partidelor, mai ales în ultima perioadă. „Dar dacă e să derulăm un pic timpul înapoi, să ne aducem aminte că 2015 a fost un an cu crize foarte puternice, care practic au dus la prăbușirea tuturor indicatorilor în măsurările sociologice, astfel că în momentul în care această guvernare a fost învestită în ianuarie 2016, aveam recorduri absolut îngrijorătoare. Erau peste 90% din respondenți care spuneau că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită”, declarat directorul [imas].

Potrivit lui, scenarii post-electorale pot fi mai multe și nu este exclusă varianta alegerilor anticipate, dar aceasta s-ar putea întâmpla cel devreme în septembrie. „Eu aș acorda o probabilitate mai scăzută pentru anticipate și anume pentru că asta s-ar întâmpla dacă scorul final al partidelor ar fi destul de echilibrat între aceste trei forțe pe care sondajele le creditează cu mai multe șanse. Mă îndoiesc că o să fie așa. În plus, ar trebui să nu facem confuzie între rezultatele studiilor sociologice care vizează doar votul pe listă. Noi, de fapt, despre circumscripții uninominale știm cele mai puține informații și cred că de aici vor apărea surprizele. Este un exercițiu nou. În plus, discursul partidelor se mai schimbă după alegeri. Chiar am văzut și declarația despre Blocul ACUM care se va sparge în două-trei fracțiuni. Așa că posibilități de a face o coaliție eu cred că vor fi cel puțin trei-patru”, opiniază Doru Petruți.

În opinia sa, elementul-cheie e „că lupta decisivă se dă, ca și în 2010, când PLDM a obținut un scor foarte bun, lovind foarte serios în Partidul Comuniștilor în mediul rural. Dacă democrații vor confirma prin aceste măsuri sociale nu numai construcția intenției de vot, dar și votul propriu-zis, atunci lucrurile s-ar putea schimba puțin. Și aceasta ar însemna ca scorul PSRM să nu fie atât de mare precum s-ar estima. Ei singuri sunt capabili, și prin poziționare, și prin măsuri, să abordeze acel tip de electorat în vârstă de peste 50 de ani din mediul rural. Și atunci o să ajungem la o situație curioasă să vedem ca PSRM să obțină mai multe voturi în mediul urban decât în cel rural”, a declarat directorul general [imas].

În viziunea sa, o altă necunoscută în aceste alegeri este prezența la vot și structura socio-demografică care ar putea avantaja PSRM și PDM. „Eu mă aștept la o prezență mai scăzută față de alte tururi de alegeri și mă aștept ca vârsta celor care participă la vot să îmbătrânească, iar aceasta va avea un impact direct asupra rezultatelor. Circumscripțiile au o dinamică foarte specială. Sunt variații foarte mari de la o localitate la alta, de la un raion la altul. Sunt foarte multe fenomene și o să vedem în ce măsură votul politic se va răsfrânge asupra votului din circumscripții. Până la urmă, va conta numărul de mandate”, a mai spus Doru Petruți.

În opinia sa, ca și la alegerile locale, nici acum nu există o luptă de natură geopolitică, iar cumva democrații au reușit să introducă și să promoveze temele sociale. „Elementul de noutate, care este văzut în structurile de votanți care au început să oscileze destul de mult în ultimele două-trei luni, vizează electoratul de stânga. Sunt patru formațiuni politice care luptă pentru mai bine de 2/3 din electorat – PSRM, PDM, Partidul Șor și PCRM. Nu exclud că Partidul „Șor” ar putea accede în Parlament, care a înregistrat o ascensiune constantă pe parcursul anului 2018”, a spus Doru Petruți.

Potrivit lui, un alt element nou ține de un fenomen curios și anume că numărul indecișilor crește odată cu apropierea de ziua alegerilor, or, anterior acest lucru era invers. Sondajele arată un procent foarte ridicat – de peste 35%, al celor care cel puțin declară că își amână decizia pe ultima săptămână sau chiar ultima zi: „Ultima săptămână cred că încă poate aduce procente noi”.

Pe 14 februarie, IPN a organizat dezbateri cu candidații sau reprezentanții acestora, din circumscripția uninominală nr. 49. La ele au participat Vladimir Bolea, reprezentantul lui Dorin Frăsîneanu, candidat din partea Blocului Electoral ACUM, Platforma PAS și DA; Dumitru Pogorea, candidat independent; Nicolae Pascaru, reprezentantul lui Gheorghii Para, candidat din partea Partidului Socialiștilor și Valerii Klimenco, candidat din partea Partidului Politic „Șor”.

Pe 18 februarie, au fost organizate dezbateri cu candidații sau reprezentanții acestora, din circumscripția uninominală nr. 50. La ele au participat Olga Coptu, candidata PDM; Natalia Gavrilița, reprezentanta Maiei Sandu, candidat din partea Blocului Electoral ACUM; Vitalia Pavlicenco, reprezentanta lui Gheorghe Furdui, candidat din partea Partidului Național Liberal și candidatul independent Oleg Brega.

Pe 19 februarie, IPN a organizat o dezbatere cu candidații din circumscripția uninominală nr. 51: SUA și Canada sau reprezentanții lor. La ele au participat Olga Coptu, reprezentanta lui Ghenadie Moroșanu, candidat din partea Partidului Democrat; Gaik Vartanean, candidat din partea Partidului Socialiștilor; Radu Marian, reprezentantul lui Dumitru Alaiba, candidat din partea Blocului electoral ACUM, Platforma DA și PAS și Dumitru Jomir, reprezentantul candidatului independent, Valeriu Ghilețchi.

Anterior, Agenția IPN a desfășurat patru dezbateri electorale cu reprezentanții concurenților electorali înscriși pe circumscripția națională.

Seria de dezbateri „Alegeri 2019: Va rog sa mă alegeți deputat pentru că...” fac parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.