Dorin Chirtoacă: Reconstrucţia Parlamentului era planificată din 2006
https://www.ipn.md/index.php/ro/dorin-chirtoaca-reconstructia-parlamentului-era-planificata-din-2006-7965_975688.html
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, spune că reconstrucţia clădirii Parlamentului era planificată încă din 2006. Atunci la Primărie a fost depusă o schiţă de proiect care prevedea reconstrucţia, în special a sălii de şedinţe a Parlamentului, prin extinderea acesteia cu 2 anexe şi înălţarea cu încă un etaj, a comunicat edilul joi, 21 mai, într-o conferinţă de presă,transmite Info-Prim Neo.
Potrivit primarului, lucrările care se efectuează acum la Parlament se fac conform acelui proiect. „Există o fundaţie care se aplică, anexe care se construiesc. Partea unde se află cantina şi sala de şedinţe urmează să fie, practic, construită din nou”, a spus Dorin Chirtoacă.
Potrivit acestuia, acuzaţiile aduse de PCRM în adresa opoziţiei şi a României sunt „absolut stranii”, din moment ce de 3 ani se pregătea reconstrucţia clădirii legislativului. „După ce s-a obţinut certificatul de urbanism pentru proiectarea obiectivului, la doar câteva zile se solicită şi eliberarea autorizaţiei de construire. Prin urmare, proiectul de reconstrucţie era deja elaborat”, a spus Dorin Chirtoacă jurnaliştilor.
Acesta a mai spus că proiectul, aprobat în 2006 de arhitectul-şef al oraşului de atunci, Nicon Zaporojan, a fost găsit în arhiva Primăriei în momentul în care era examinată o cerere a autorităţilor centrale de eliberare a unei autorizaţii de construire pentru reconstrucţia Parlamentului, cu amenajarea complexă a teritoriului adiacent. În cerere este indicată valoarea lucrărilor – peste 250 mln lei. Nu am eliberat o asemenea autorizaţie, pentru că am descoperit o serie de nereguli, printre care costurile exagerate ale lucrărilor, dar şi faptul că reconstrucţia nu a survenit ca urmare a evenimentelor din 7 aprilie, dar ca o intenţie proprie, lansată încă în 2006, a adăugat Dorin Chirtoacă.
„Eliberarea autorizaţiei ar însemna că Primăria ar confirma costurile exagerate ale lucrărilor, pe când asistăm la încă un act de batjocură şi delapidare de fonduri”, a declarat primarul. El a spus că, potrivit calculelor efectuate de responsabili din Primărie, construcţia de la zero a unei suprafeţe precum este cea a Parlamentului (11 mii de metri pătraţi) ar costa 40 mln lei – de 6 ori mai puţin decât suma anunţată pentru reconstrucţia clădirii.
De asemenea, acesta a mai spus că nici costurile anunţate pentru reparaţiile necesare la Preşedinţie nu sunt justificate, în condiţiile în care sunt de două ori mai ridicate decât cele pentru Parlament, cu toate că sediul instituţiei prezidenţiale a fost cu mult mai puţin afectat decât cel al Parlamentului.
Solicitat de Info-Prim Neo să comenteze declaraţiile primarului, prim-vicepreşedintele Parlamentului, deputatul PCRM Vladimir Ţurcan, a recunoscut că există un asemenea proiect, dar a declarat că, deşi Parlamentul trebuia reparat, pentru că are deja mai mult de 30 de ani, proiectul nu a fost implementat în 2006 şi nici acum nu este oportună implementarea lui, din cauza lipsei de bani, mai ales în condiţiile crizei financiare.
„Este un absurd legarea acestor evenimente de existenţa acelui proiect şi încercarea de a justifica actele de vandalism, comise inclusiv de primarul Dorin Chirtoacă”, a precizat acesta. Întrebat despre afirmaţiile edilului vizavi de costurile lucrărilor, Ţurcan l-a îndemnat pe Chirtoacă „să participe la şedinţele Comisiei de stat pentru elucidarea cauzelor evenimentelor din 7 aprilie, pentru a se convinge de adevărul calculelor efectuate”.
Autorităţile centrale au anunţat iniţial că lucrările pentru reconstrucţia celor două clădiri vor costa împreună 300 mln lei. Ulterior preşedintele în exerciţiu al RM, Vladimir Voronin a spus că în acest sens vor fi cheltuiţi în jur de 700 mln lei din bugetul de stat.