Dorin Chirtoacă: Mă judec cu hoţii care vor să pună mâna pe averea municipală
https://www.ipn.md/index.php/ro/dorin-chirtoaca-ma-judec-cu-hotii-care-vor-sa-puna-mana-pe-averea-municipala-7967_982707.html
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, va participa la şedinţele de judecată în care se va decide soarta taberei de odihnă pentru copii din satul Ulmu, dar şi pretenţiile unei firme de a încasa 22 de milioane de lei din bugetul municipal şi cel al Regiei Transport Electric. Edilul şi-a anunţat decizia în cadrul şedinţei operative de la primărie, după ce a aflat detalii în legătură cu evoluţia dosarelor în instanţele de judecată, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit şefei Direcţiei juridice, Diana Gurschi, tabăra de odihnă din satul Ulmu, care are opt construcţii capitale a câte două etaje şi două iazuri, este revendicată de o firmă ce a obţinut câştig de cauză la Curtea Economică de Apel. „Nu am primit niciun răspuns la solicitările noastre ca firma să prezinte un act de proprietate. Reprezentantul ei a prezentat în instanţă doar două copii ale unui contract, iar judecata i-a dat câştig de cauză”, a declarat Diana Gurschi. Cazul va fi examinat pe 27 mai de către Curtea Supremă de Justiţie.
Primarul s-a declarat nedumerit de modul în care îşi exercită meseria unii judecători. „Mă judec cu hoţii care vor să pună mâna pe averea municipală, pe averea locuitorilor capitalei, iar judecătorii, în loc să facă dreptate, se bazează pe două copii ale unui contract”, a spus Chirtoacă.
Diana Gurschi a anunţat că cele două dosare ale firmei Electroplus, care revendică datorii istorice de 7 milioane lei de la Primărie şi 12 milioane de lei de la Regia Transport Electric, dar şi dosarul Primăriei privind revizuirea cererilor, vor fi examinate de Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie în aceeaşi zi – 10 iunie. Gurschi crede că firma are probleme interne, fiindcă avocatul care a reprezentat-o anterior, a renunţat, iar cel de-al doilea avocat nu s-a prezentat la ultima şedinţă de judecată.