logo

Dorin Chirtoacă despre prezența la urne: Republica Moldova a intrat într-o criză profundă


https://www.ipn.md/index.php/ro/dorin-chirtoaca-despre-prezenta-la-urne-republica-moldova-a-8006_1069000.html

Candidatul Partidului Liberal la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, spune că prima și cea mai neplăcută concluzie a acestor alegeri este prezența scăzută la urnele de vot. Într-o conferință de presă susținută după închiderea secțiilor de votare, liderul PL a spus că „din acest punct de vedere, Republica Moldova a intrat într-o criză profundă, oamenii nu că nu vor să mai audă de politică, dar nu vor să mai audă de alegeri”, transmite IPN.

Potrivit liderului PL, clasa politică din Republica Moldova, cea din 1989 încoace, a picat multe teste, acum a ajuns să nu treacă nici testul alegerilor. „Puterea este taxată pentru faptul că nu se comportă corect în raport cu cetățenii și oamenilor li s-a făcut lehamite chiar de alegeri. Indiferent de rezultate, acestea vor fi amare”, a spus președintele PL.

Dorin Chirtoacă, votat anterior de trei ori primar de Chișinău, a mai spus că locuitorii urbei au taxat reprezentanții segmentului de dreapta pentru tot ce s-a întâmplat în țară din luna iunie și până în prezent, de când Blocul ACUM și PSRM au creat o coaliție de guvernare, iar ca rezultat mai multe instituții ale statului au ajuns pe mâna socialiștilor.

Dorin Chirtoacă a concluzionat că „această campanie electorală a fost o paradă a incompetenței, demagogiei, a unor afirmații goale și lipsite de conținut”.