logo

Donațiile primite de Marina Tauber, motiv pentru ANI de chemare în judecată


https://www.ipn.md/index.php/ro/donatiile-primite-de-marina-tauber-motiv-pentru-ani-de-7965_1111811.html

Autoritatea Națională de Integritate a depus o cerere de chemare în judecată în privința deputatei Marina Tauber. ANI a inițiat controlul averii deputatei, după ce au primit o sesizare care se referea la donațiile obținute pe parcursul anului 2023. Deputata fostului partid „ȘOR”, actualmente independentă, ar fi primit donații de aproximativ 70 de mii de euro, transmite IPN.

În urma examinării declarației de avere și interese personale pentru anul fiscal 2023, Marinei Tauber i-au fost oferite donații în valoare de 43 000 de dolari și 26 000 de euro. Conform ANI, banii au fost oferiți de „persoane terțe”, fără informații clare despre proveniența lor.

Solicitată de IPN pentru o reacție, deputata Marina Tauber a menționat că va veni cu o reacție. Până la difuzarea materialului, însă, nu a fost recepționat niciun răspuns.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!