logo

Doi tineri au murit într-un accident produs în apropiere de vama Leușeni


https://www.ipn.md/index.php/ro/doi-tineri-au-murit-intr-un-accident-produs-in-7967_1086499.html

Doi tineri, ambii de 21 de ani, au murit în această dimineață într-un accident rutier produs pe traseul Leușeni-Hâncești, în apropiere de postul vamal Leușeni. Contactată de IPN, ofițerul superior de presă al Inspectoratului de Poliție Hâncești, Cristina Vicol, a declarat că tinerii, care sunt din raionul Edineț, se deplasau spre postul vamal Leușeni. În timpul deplasării, șoferul a încercat să depășească un TIR, moment în care automobilul s-a ciocnit cu o altă mașină, care circula regulamentar.

Impactul a fost fatal pentru cei doi tinerii. Pentru a-i scoate dintre fiare a intervenit o echipă de  descarcerare.

Ceilalți participanți la trafic nu au avut de suferit răni grave.