Doi şoferi şi un biciclist plătesc scump pentru conducerea în stare de ebrietate
https://www.ipn.md/index.php/ro/doi-soferi-si-un-biciclist-platesc-scump-pentru-conducerea-in-stare-de-ebrietate-7967_960711.html
Trei din cele 7 accidente de circulaţie petrecute în ultimile 24 de ore în capitală, trei au avut protagonişti aflaţi în stare de ebrietate la volan şi chiar la ghidonul bicicletei.
Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că în afară de aceşti trei participanţi la trafic aflaţi sub influenţa alcoolului, încă 17 conducători auto au condus mijloacele de transport fiind în stare de ebrietate.
Ion Roşcovanu a precizat că unul din accidentele cu participarea şoferului beat a avut loc în miezul zilei la intersecţia bd. Dacia cu str. Aeroportului Vechi. Un automobil Nissan, condus de şoferul în stare de ebrietate, a lovit un Mercedes-200. Nu numai că automobilul i-a fost deteriorat, iar permisul de conducere îi va fi ridicat pe cel puţin un an şi va achita o amendă de 800 de lei, dar şoferul în cauză a suferit mai multe traume, inclusiv fractura a trei coaste şi comoţie cerebrală.
Alt „erou”, aşezat la volan sub aburii alcoolului şi fără permis de conducere, este locuitor al satului Ghidighici. Aproape de miezul nopţii automobilul condus de acesta, Pegeaut, s-a lovit în or. Vatra cu un automobil KAVT-685. În consecinţă, şoferul autoturismului, de 42 de ani, şi pasagera lui, de 46 de ani, au suferit traume şi au fost internaţi la spital.
În or. Durleşti s-au lovit un Audi-100 şi o bicicletă, condusă de un bărbat, de 55 de ani, în stare de ebrietate. Biciclistul s-a ales cu traumă cranio-cerebrală şi comoţie cerebrală.
În perioada de referinţă, agenţii de circulaţie din capitală au înregistrat 7 accidente de circulaţie cu 10 persoane traumatizate şi 28 de accidente fără victime. Au fost aplicate 307 sancţiuni pentru încălcarea Regulilor circulaţiei rutiere, inclusiv pentru starea tehnică a automobilelor – 33, pentru viteză sporită – 24, pentru manevrare - 73, trecerea la culoarea interzisă a semaforului - 36, necuplarea centurilor de siguranţă – 19 şi geamurile din faţă umbrite – 11. De asemenea 16 pietoni s-au ales cu amenzi pentru traversarea străzilor în locuri nepermise.