logo

Doi dintre cei șapte profesori turci expulzați au fost condamnați la închisoare


https://www.ipn.md/index.php/ro/doi-dintre-cei-sapte-profesori-turci-expulzati-au-fost-condamnati-7967_1047656.html

Doi dintre cei șapte profesori turci de la Liceul „Orizont”, expulzați la începutul lunii septembrie 2018 din Moldova, au fost condamnați la închisoare. Unul dintre ei a fost condamnat la șase ani de detenție, iar celălalt la nouă ani, transmite IPN.

Rudele celor doi profesori condamnați au aflat despre sentință dintr-o scrisoare trimisă de către o instanță din Turcia. „Scrie că e legat cu terorismul. Pentru ei, pentru Turcia nu mai trebuie nimic altceva. Ei cred că noi suntem teroriști și gata. Atât. Suntem profesori la liceu”, a declarat pentru Pro TV Said Durmus, profesor la Liceul „Orizont”.

„În document, însă, nu este indicat clar pentru ce acțiuni au fost condamnați profesorii. Cei doi vor petrece șase și, respectiv, nouă ani după gratii. Despre soarta celorlalți cinci dascăli nu se știe nimic. Colegii de la liceul „Orizont” spun că nu au de unde să obțină informații, mai ales că avocații lor nu le vorbesc. Ei se tem”, a mai spus Said Durmus.

Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova, pe 6 septembrie 2018. Serviciul de Informații și Securitate a informat că cei șapte sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care ar exista indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări. Familiile profesorilor, dar și colegii de serviciu, au organizat numeroase acțiuni de protest, cerând întoarcerea lor.