Doi copii în vârstă de până la un an au decedat, joi, intoxicaţi cu gaze şi fum în incendii
https://www.ipn.md/index.php/ro/doi-copii-in-varsta-de-pana-la-un-an-au-decedat-joi-intoxicati-cu-gaze-si-fum-in-7967_958228.html
Doi copii în vârstă de până la un an, un băieţel şi o fetiţă, au decedat, joi, intoxicaţi cu gaze şi fum în incendiile produse în casele în care se aflau. În total în ziua precedentă au murit în incendii 5 oameni.
Conform Departamentului Situaţii Excepţionale, incendiul izbucnit la ora 11.00 din cauza exploatării cu încălcari a regulilor antiincendiare a unei sobe într-o casă de locuit din s.Crocmaz, Ştefan Vodă, a cauzat arsuri grave, intoxicarea şi decesul unui băieţel, care locuia cu mama sa în gazdă la această casă.
Un scurtcircuit produs la firele electrice a provocat incendierea unei case din s.Tabani, Briceni. Fetiţa stăpânilor a decedat intoxicată cu gaze şi fum, iar fratele ei, de 3 ani, s-a ales cu arsuri, dar a fost salvat.
Supraîncălzirea sobei şi, respectiv, incendierea lenjeriei de pat a provocat decesul unei femei în vârstă de 71 de ani din s.Putineşti, Floreşti.
Tot în pat a murit un bătrân, de 74 de ani, din s.Tuzara, Călăraşi, care şi-a fumat ultima ţigară din viaţă înainte de a adormi cu ea nestinsă.
După stingerea unui incendiu într-o casă de locuit din or.Durleşti, izbucnit în noaptea curentă, a fost găsit cadavrul carbonizat al unui tânăr, de 28 de ani. Tatăl acestuia, proprietarul casei, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II-III a 60 la sută din suprafaţa pielii.
La 9 martie, în R.Moldova au fost înregistrate 14 incendii soldate cu decesul a 5 persoane, inclusiv doi copii. De la începutul anului, incendiile au cauzat decesul a 121 de persoane, inclusiv 8 copii.