logo

Doi copii au suferit arsuri într-un incendiu


https://www.ipn.md/index.php/ro/doi-copii-au-suferit-arsuri-intr-un-incendiu-7967_962167.html

Doi copii au suferit arsuri într-un incendiu produs, sâmbătă, într-o gospodărie din satul Pascăuţi, Râşcani. Oleg Ermicioi de la Direcţia Pompieri şi Salvatori, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că incendiul a izbucnit la ora 17.30 într-un şopron în care se păstra scândură. Deocamdată nu se cunoaşte nici cauza incendiului, nici motivul implicării copiilor. Ambii copii, fiica proprietarului, în vârstă de 9 ani, şi un băiat, de 14 ani, au suferit arsuri de gradul II şi III ale ambelor mâini, băiatul suferind şi arsuri ale piciorului stâng. Trei remorci cu fân şi 60 de foi de ardezie au ars într-un incendiu provocat de focul deschi într-un şopron din satul Zaim, Căuşeni. Un fierbător lăsat fără supraveghere a adus unei locuitoare a or. Soroca o pagubă materială în valoare de 8 mii de lei. Focul a distrus bunurile materiale din odaia în care a fost uitat inclus fierbătorul. Un automobil Moskvici, ce aparţinea unui locuitor al or. Cricova, a ars complet în noaptea curentă din motive nestabilite. Pe parcursul a 24 de ore în R. Moldova au fost înregistrate 11 incendii, inclusiv 2 în capitală.