Doi bărbaţi au fost grav accidentaţi de un autoturism de lux
https://www.ipn.md/index.php/ro/doi-barbati-au-fost-grav-accidentati-de-un-autoturism-de-lux-7967_961189.html
Un bărbat şi fiul său au ajuns la Spitalul de Urgenţă cu comoţii cerebrale suferite într-un accident de circulaţie.
Potrivit inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, accidentul s-a produs în com. Budeşti, pe str. Chişinăului, 7. Un automobil Audi-100, condus de un tânăr, de 23 de ani, fără permis, a lovit căruţa în care se afla bărbatul, de 53 de ani, şi fiul acestuia, de 29 de ani.
Cu o fractură a oaselor piciorului a fost internat un angajat, în vârstă de 53 de ani, al SRL „Tranex-Com”, lovit de un microbuz Volkswagen-Transporter chiar pe teritoriul firmei.
La ora 00.30, pe str. Albişoara, 27, un automobil Dacia Logan, taxi 1499 a lovit două femei. Una dintre ele, în vârstă de 39 de ani, a ajuns în secţia reanimare cu traume grave, iar cealaltă, de 37 de ani, a suferit comoţie cerebrală şi fractura oaselor antebraţului stâng.
În ziua precedentă au fost înregistrate 21 accidente de circulaţie în care au fost rănite 5 persoane. Inspectorii rutieri au întocmit 394 de procese verbale, inclusiv 15 pentru aflare la volan în stare de ebrietate, 58 pentru trecerea la semnalul interzis al semaforului, 104 pentru viteză excesivă.