logo

Doi antreprenori moldoveni se află de peste 8 luni în detenţie ilegală în Tiraspol


https://www.ipn.md/index.php/ro/doi-antreprenori-moldoveni-se-afla-de-peste-8-luni-in-7967_1014343.html

Cetăţenii Republicii Moldova, Vitalii Beşleaga şi Serghei Bevziuc, cofondatorii întreprinderii „Varniţa Unicum”, se află în arest ilegal în regiunea transnistreană de pe 15 noiembrie 2013. Asociaţia Promo-LEX bate alarma, deoarece bărbaţii sunt deţinuţi în condiţii inumane, având nevoie de asistenţă medicală urgentă.

În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, reprezentantul Asociaţiei Promo-LEX, Pavel Postica, a comunicat că reţinerea celor doi antreprenori a avut loc din cauza unui conflict iscat între Beşleaga şi aşa-numitul ministru de interne din regiunea transnistreană. Mai exact, Vitalii Beşleaga a fost consilier local în satul Varniţa din raionul Bender, când administraţia de la Tiraspol a decis să instaleze în apropierea acestei localităţi puncte de control vamal, iar oamenii s-au împotrivit. Vitalii Beşleaga a fost prezent la faţa locului, când se încerca instalarea posturilor şi s-a confruntat cu aşa-zisul ministru. După acest caz au început presiunile asupra întreprinderii al cărei fondator este Vitalii Beşleaga.

Fratele lui Vitalii Beşleaga, Alexandru, a comunicat că după câţiva ani de la fondarea întreprinderii „Varniţa Unicum”, reprezentanţii administraţiei transnistrene au cerut înregistrarea acesteia la Tiraspol, pentru a putea activa fără probleme în Zona de Securitate. Aceştia au acceptat să o înregistreze pentru a nu avea probleme şi, până la reţinerea celor doi cofondatori, întreprinderea, care achita impozite şi la Chişinău, şi la Tiraspol, a activat în regim normal.

Alexandru Beşleaga a menţionat că, după ce fratele său a avut probleme cu un reprezentant al administraţiei transnistrene, li s-a estorcat suma de 150 de mii de dolari. Vitalii Beşleaga, la 13 noiembrie 2013, în dimineaţa zilei, le-a dat estorcatorilor 50 de mii de dolari. Altă parte a sumei a primit indicaţia să o ducă într-un loc anume. Procesul de transmitere a banilor a fost filmat, iar ulterior, după ce Beşleaga a refuzat să dea restul banilor până la 150 de mii de dolari, i-a fost atacată întreprinderea de unde s-a ridicat o sumă de bani şi un camion cu apă minerală de marca „Varniţa Unicum”. Peste 2 zile, a fost arestat Vitalii Beşleaga şi partenerul său de afaceri, Serghei Bevziuc, cu acuzaţia că ar da mită. Cel din urmă este o victimă colaterală a conflictului dintre Beşleaga şi administraţia transnistreană.

Avocatul lui Vitalii Beşleaga, Vladimir Maimust, spune că este absolut clar că cei doi au fost reţinuţi pe motive politice, deoarece unul s-a opus regimului separatist, iar altul a fost folosit doar ca pretext. Vladimir Maimust subliniază că Beşleaga are nevoie de control repetat la medicul endocrinolog fiind bolnav de diabet zaharat, iar Bevziuc are nevoie de o intervenţie chirurgicală. Cei doi sunt deţinuţi în condiţii inumane, iar administraţia neconstituţională a decis să le prelungească arestul cu încă 2 luni.

Potrivit declaraţiilor de la conferinţa de presă, autorităţile de la Chişinău au intentat o cauză penală doar pentru faptul că reprezentanţi ai administraţiei neconstituţionale au intrat pe teritoriul întreprinderii de unde au sustras acte şi bunuri materiale.