Discuţiile în problema transnistreană trebuie să treacă la subiecte de principiu, Leancă
https://www.ipn.md/index.php/ro/discutiile-in-problema-transnistreana-trebuie-sa-treaca-la-subiecte-de-principiu-7965_1002037.html
O soluţie viabilă pentru conflictul transnistrean trebuie să se bazeze pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană, a declarat vicepremierul Iurie Leancă, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, în cadrul unui discurs ţinut la cea de-a XIX-a Reuniune a Consiliului de Miniştri al OSCE de la Dublin, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de externe, şeful diplomaţiei moldoveneşti a reiterat angajamentul autorităţilor de la Chişinău de a promova măsurile de consolidare a încrederii, eliminarea barierelor pentru libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, îmbunătăţirea situaţiei în sfera protejării drepturilor omului şi altele. Cu referire la negocierile în formatul 5+2, ministrul a pledat pentru deschiderea dialogului pe marginea aspectelor ce vizează reglementarea cuprinzătoare a conflictului transnistrean, redirecţionarea discuţiilor de la aspecte tehnice la subiecte cu caracter de principiu, subliniind totodată importanţa promovării unor abordări comune şi acţiuni coordonate din partea partenerilor internaţionali implicaţi în procesul de negocieri.
Abordând aspectele politico-militare, Iurie Leancă s-a pronunţat pentru lansarea unor discuţii de substanţă cu privire la obiectivul transformării operaţiunii actuale de menţinere a păcii într-o misiune multinaţională, civilă, ce va corespunde necesităţilor reale pe teren. De asemenea, a fost reiterată necesitatea finalizării procesului de retragere a forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul ţării noastre în conformitate cu angajamentele internaţionale.