logo

Discuţii contradictorii asupra referendumui privind alegerea directă a şefului statului


https://www.ipn.md/index.php/ro/discutii-contradictorii-asupra-referendumui-privind-alegerea-directa-a-sefului-s-7978_1015363.html

Organizarea unui referendum de modificare a Constituţiei privind alegerea directă a şefului statului în ziua scrutinului parlamentar a provocat polemici între doi fruntaşi din Partidul Liberal Democrat, autorul iniţiativei, şi Partidul Democrat”, invitaţi ai emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV7”, transmite IPN.

Preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat în cadrul emisiunii că această iniţiativă nu trebuie să fie o surpriză pentru colegii din coaliţie, deoarece se discută de mai mult timp. „Problema aceasta trebuie s-o rezolvăm, pentru a nu ne confrunta iarăşi cu crize politice, care ar conduce la alegeri anticipate. Nu există interdicţii pentru desfăşurarea referendumului odată cu alegerile parlamentare. După alegerile parlamentare, nu se ştie care va fi configuraţia politică şi s-ar putea să nu mai fie organizat referendum. Noi vorbim de nişte modificări simple, care ne-ar scuti de bătăi de cap”, a argumentat Streleţ.

Pe de altă parte, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, respinge iniţiativa PLDM, motivul principal invocat fiind că nu a fost discutată problema anterior. „Am avut doi preşedinţi aleşi direct. Această experienţă ne-a demonstrat că tot timpul au fost disensiuni serioase între ramurile puterii. Eu nu zic că suntem categoric împotriva revenirii la alegerea directă a preşedintelui. Dar nu vrem ca acest lucru să fie făcut în fugă, trebuie să discutăm problema dată, să vedem care vor fi competenţele preşedintelui. În caz contrar, am putea avea conflicte, o putere instabilă. Pe mine nu mă aranjează să facem o cârpeală a Constituţiei. Pe noi ne interesează un sistem de guvernare stabil, modern şi de lungă durată”, a declarat Diacov.

Într-o intervenţie telefonică în direct, vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, de asemenea, s-a opus iniţiativei PLDM, deşi susţine alegerea directă a şefului statului. „Această idee a PLDM a fost lansată ca să distragă atenţia cetăţenilor de la  responsabilităţile guvernării. Astfel de probleme nu se rezolvă în perioada electorală. Modificarea Constituţiei va duce la schimbarea rolului instituţiilor, nu doar a şefului statului”, a conchis Munteanu.

Invitatul permanent al emisiunii, Igor Boţan, a declarat că deşi el este adeptul modelului parlamentar şi a alegerii indirecte a şefului statului, în cazul Republicii Moldova optează pentru alegerea directă a preşedintelui. „Începând cu 2001, noi am avut mai multe crize politice care au condus la alegeri anticipate. Nu mai vreau ca în 2016 această situaţie să se mai repete”, a punctat Boţan.