Directorul ANRTI a fost demis de Guvern la câteva ore după ce Consiliului Suprem de Securitate a adoptat o decizie în acest sens
https://www.ipn.md/index.php/ro/directorul-anrti-a-fost-demis-de-guvern-la-cateva-ore-dupa-ce-consiliului-suprem-7966_968741.html
Un grup de lucru va verifica legalitatea activităţii companiilor de telefonie mobilă şi a tuturor agenţi economici din domeniul tehnologiilor informaţionale, transmite Info-Prim Neo. O indicaţie în acest sens a fost dată Guvernului, organelor de drept şi celor de control, de către preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin.
Potrivit unui comunicat din 7 martie al Serviciului de presă al Preşedinţiei, va fi supusă verificării, în special, respectarea de către agenţii economici a angajamentelor cu privire la impozitare. Şeful statului insistă asupra imperativului evaluării respectării depline şi necondiţionate a tuturor condiţiilor prevăzute în licenţele de activitate a companiilor respective.
În cadrul unei şedinţe de lucru a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) vineri, 7 martie, Vladimir Voronin a indicat persoanelor responsabile asupra necesităţii eficientizării şi fortificării activităţii de asigurare a securităţii informaţionale a statului, solicitând Guvernului să evalueze cadrul legal şi normativ în domeniu întru perfecţionarea acestuia conform standardelor şi practicilor europene.
În aceeaşi şedinţă, CSS a adoptat o decizie prin care a dispus Guvernului să examineze chestiunea cu privire la eliberarea din funcţie a directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică (ANRTI), Stanislav Gordea, pentru iresponsabilitatea şi lipsa de iniţiativă manifestate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fapt care a condus la prejudicierea securităţii informaţionale a R. Moldova. De asemenea, CSS a dispus organelor de drept să verifice legalitatea activităţii desfăşurate de către directorul general şi alţi factori de decizie din cadrul ANRTI.
În aceeaşi zi, peste câteva ore, Serviciul de presă al executivului a anunţat că primul ministru Vasile Tarlev a convocat şedinţa extraordinară a Guvernului, la care a fost aprobată hotărârea privind demiterea lui Stanislav Gordea şi anunţată mustrare aspră ministrului Dezvoltării Informaţionale, Vladimir Molojen.
Stanislav Gordea a fost numit în funcţie la 22 august 2007.