logo

Directorul AGEPI, exclus din Comisia pentru decernarea Premiului Național


https://www.ipn.md/index.php/ro/directorul-agepi-exclus-din-comisia-pentru-decernarea-premiului-national-7967_1066512.html

Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Lilia Bolocan, a fost exclusă din componența Comisiei pentru decernarea Premiului Național. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost a aprobat luni, 1 iulie, la ședința cabinetului de miniștri, transmite IPN.

Conform hotărârii, componența Comisiei pentru decernarea Premiului Național a fost completată cu noi membri – Otilia Dandara, doctor habilitat, profesor universitar, Virgiliu Mărgineanu, director general OWH STUDIO, precum și Sergiu Mustață, doctor, profesor universitar.

Ministra educației, culturii și cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a declarat în cadrul ședinței că proiectul vine și în contextul învestirii noului Guvern.

În redacția anterioară, Comisia era formată din 13 membri, însă nu se respecta o prevedere din regulament, care spune că această comisie se constituie cu respectarea principiului de proporționalitate a autorităților publice centrale, a mediului academic și a societății civile. Astfel, s-a decis ca acest principiul să fie respectat și să mai fie incluși profesioniști din domeniu.

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.