Diplomaţia moldovenească, îngrijorată de vizita unor parlamentari ruşi la Tiraspol
https://www.ipn.md/index.php/ro/diplomatia-moldoveneasca-ingrijorata-de-vizita-unor-parlamentari-rusi-la-tiraspo-7965_1003256.html
Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Popov, i-a comunicat ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, îngrijorarea diplomaţiei de la Chişinău cu referire la deplasarea unui grup de parlamentari ruşi la Tiraspol pentru a participa la evenimente publice ce nu se înscriu în albia soluţionării conflictului transnistrean, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), diplomatul rus a fost invitat joi, 7 februarie, la minister, unde a discutat cu viceministrul Andrei Popov.
Partea moldovenească consideră că acţiunile întreprinse de către reprezentanţii autorităţilor unui stat-mediator trebuie să contribuie la apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului şi la reglementarea problemei transnistrene.
Ambasadorul Farit Muhametşin le-a spus autorităţilor moldovene că vizita parlamentarilor ruşi la Tiraspol a fost neoficială şi de aceea nu a trebuit să fie coordonată cu Chişinăul. Zilele trecute deputaţii ruşi au participat la o conferinţă la Tiraspol pentru armonizarea legislaţiei din stânga Nistrului cu cea a Rusiei.