logo

Dionis Cenușa, orientările geopolitice ale candidaților la prezidențiale


https://www.ipn.md/index.php/ro/dionis-cenusa-orientarile-geopolitice-ale-candidatilor-la-prezidentiale-8004_1076831.html

Retorica geopolitică este extrem de vizibilă în Republica Moldova. În cazul alegerilor prezidențiale, acest aspect iese în evidență, pentru că e vorba de un singur candidat și toată atenția este pe el, și nu atât de mult pe partid și pe multitudinea de oameni care reprezintă acel partid, spune Dionis Cenușa, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania.

În cadrul dezbaterilor publice „Alegerile prezidențiale în diasporă și geopolitica”, organizate de Agenția de presă IPN, Dionis Cenușa a declarat că actualmente avem candidați care, „prin așa-numita noțiune de politică externă multivectorială, preferă să aibă o relație mai strânsă sau la fel de strânsă cu Federația Rusă, precum o are Republica Moldova cu partenerii occidentali”, făcând referire la actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

„Avem o categorie de candidați care sunt cu ochii în direcția Uniunii Europene și acești candidați, mă refer, în primul rând, la Maia Sandu, sunt susținuți de către structuri politice europene sau reprezentanți ai acestora. Și aici mă refer la Partidul Popular European, care, prin natura sa pan-europeană a transmis deja mesaje în favoarea atât a candidatului Maia Sandu, cât și ideii generale cu care Republica Moldova trebuie să asigure alegeri transparente, corecte”, a menționat politologul.

„Avem partide politice din Parlamentul Republicii Moldova, care au statut de observatori în partidele pan-europene, au contacte foarte strânse, transmit informații detaliate vizavi de ce se întâmplă în Republica Moldova. Iar multe din criticile formulate de partidele moldovenești, se găsesc în rapoartele acelorași partide pan-europene, acelorași actori europeni, sunt menționate de pe tribunele parlamentului european sau de pe multe alte”, declară expertul.

O altă categorie de candidați la nivel de politică externă, după părerea sa, este legat de România, făcând referire la candidații care au viziuni pro-unioniste.

În opinia lui Dionis Cenușă, unii jucători politici din Republica Moldova sunt pregătiți să îmbrățișeze anumite colaborări sau anumite parteneriate politice cu alți actori din străinătate, pentru a-și maximiza șansele electorale.

„Ceea ce se întâmplă în prezent este lipsa posibilității de a avea întrevederi fizice, de aceea multe tentative de a face transfer de imagine din partea actorilor externi către actorii politici din Republica Moldova, au loc sub formă digitală”, a conchis Dionis Cenușa.

Dezbaterile publice: „Alegerile prezidențiale în diasporă și geopolitica”, sunt ediția a 156-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.