„Acum nu mai este ca pe vremea lui Plahotniuc, ci există procese democratice în care se discută și se fac compromisuri pentru realizarea unor lucruri”. Declarația aparține deputatului din Fracțiunea ACUM Platforma DA, Dinu Plîngău, și a fost făcută la dezbaterile publice cu tema „Relațiile dintre componentele guvernării: practică, așteptări, provocări”, ediția a 116-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.
„Există îngrijorări din partea blocului ACUM, pentru că așteptările cetățenilor sunt enorme. Este mai ușor, în orice tip de guvernare în care nu există trei componente în Parlament, ca acum, ci există una, ca în cazul lui Plahotniuc – ai luat decizia, ți-ai asumat-o și ai mers înainte”, a spus Dinu Plîngău.
Deputatul a spus că, în cadrul proceselor democratice ca cele existente în această perioadă, este mai complicat, pentru că trebuie găsite compromisuri în luarea unor decizii.
Potrivit lui Dinu Plîngău, atunci când se fac numirile în funcțiile publice, trebuie să existe mai multă claritate pe aspectele care nu presupun asumări politice din partea celor aflați la guvernare.
„Trebuie să ajungem la nivelul așteptărilor cetățenilor. Am avut parte de foarte multe dezamăgiri și în perioada asta delicată, cu probleme economice majore, în prag de semnare a unui nou contract pentru gazele naturale, trebuie să depunem mai mult efort în problemele cheie”, a spus deputatul.
Dinu Plîngău a menționat că numărul de plângeri la poliție s-a majorat substanțial, ceea ce înseamnă că oamenii au început să aibă mai multă încrede în instituțiile statului. „Noi trebuie să facem reforma justiției, pentru că vorbim de un clan la nivelul procuraturii și judecătoriei, care s-a înrădăcinat acolo și fac sistemul nefuncțional”, a precizat parlamentarul.
Potrivit deputatului, subiectul justiției trebuie să fie primordial în activitatea coaliției și reforma trebuie făcută cu maximă transparență și rapid.
Dinu Plîngău a menționat că alegerile locale sunt foarte importante pentru calitatea relației dintre blocul ACUM – PSRM. „Dacă ambele partide vor avea un rezultat similar, probabil că se va menține aceeași relație în continuare. Campania asta electorală va fi mai normală decât cea pentru alegerile parlamentare”, a spus Dinu Plîngău.
Deputatul a mai precizat că cei care vor câștiga primăria Chișinău se vor poziționa politic mult mai bine pe viitor și vor putea invoca argumentul suportului cetățenilor.
Dinu Plîngău s declarat că se așteaptă la o perioadă în care să nu existe riscul apariției de subiecte geopolitice, care au fost evitate până acum, deși există diferențe de abordare între blocul ACUM și PSRM.
Dezbaterile publice „Relațiile dintre componentele guvernării: practică, așteptări, provocări”, sunt ediția a 116-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.