Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN în care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău.
Deputata Diana Caraman candidează la funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea Partidul Comuniștilor, condus de fostul președinte Vladimir Voronin.
Diana Caraman s-a născut pe data de 3 februarie 1990. A studiat la Liceul teoretic „Dacia” din Chișinău, iar apoi la Liceul teoretic „Gaudeamus” din Chișinău.
În perioada anilor 2009-2012 a făcut studii la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, fiind licențiată în științe economice. A urmat și masterul în științe economice, tot la ULIM.
Din anul 2014, a activat în calitate de asistent în cabinetul deputatului de legislatura a XIX-a. Între anii 2015-2016 și 2017-2019 a fost asistentă în cabinetul deputatului de legislatura a XX-a, iar între 2016-2017 – consilier în cabinetul președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor.
Este secretara Comitetului central al PCRM și prim-secretară a comitetului municipal PCRM.
După alegerile parlamentare anticipate din iulie 2021, Diana Caraman a devenit deputat în Parlament pe listele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Este și membră a Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Pentru anul 2022 declară venituri în valoare de 243 338 de lei – salariu de deputat. La capitolul bunuri imobile, deputata indică un apartament în care locuiește, fără a preciza alte detalii. De asemenea, parlamentara declară „cheltuieli legate de atribuții de serviciu pentru consultant”, a căror valoare pe piață se estimează la 108 000 lei. Valoarea serviciului procurat pe 31 decembrie 2022 de ea este hașurată în declarație.
În cadrul lansării în campania electorală, Diana Caraman a spus că, atunci când comuniștii erau la putere, când Lenin era în centrul orașului, Chișinăul prospera. Era modern, curat, verde și se dezvolta rapid, cu oameni fericiți și încrezători în ziua de mâine. Echipa sa este gata să-i readucă orașului Chișinău faima de odinioară și să dea startul unei dezvoltări dinamice. „Cu comuniștii a fost cândva mai bine, cu comuniștii va fi mai bine” – aceasta este lozinca campaniei electorale a PCRM.
Conform tragerilor la sorți, Diana Caraman de la Partidul Comuniștilor urmează să fie cu numărul 5 în buletinul de vot.