|
|
Dionis Cenușa | |
Căderea guvernului Maiei Sandu reprezintă o îngrijorare, dar în aceeași măsură o avertizare și o lecție de învățat. Oricât de mult ar conta ideea unor reforme, realizarea acestora până la capăt depinde, pe de o parte, de o cantitate considerabilă de voință și coeziune politică. Pe de altă parte, sunt indispensabile un simț realist față de riscurile politice și o capacitate potrivită de a încorpora reformele în strategii politice durabile.
Traiectoria scurtă, de circa 5 luni, parcursă de unul dintre cele mai ambițioase guverne în istoria țării, demonstrează că în Moldova persistă o neconcordanță vizibilă între apetitul de reformă și derularea lor propriu-zisă. Astfel, ACUM a început să se preocupe de politică mai târziu decât de politicile publice, iar Socialiștii au fost efecienți în a-i penaliza pe rivalii lor politici pentru lipsa de viziune strategică și instincte politice primare. În orice caz, tema justiției independente devine nucleul discursului politic și public al blocului ACUM, ce îl poate ajuta să se mențină în vizorul electoratului și cel al partenerilor externi.
După eliminarea subită a Guvernului, UE a realizat repetat că imprevizibilitatea și volatilitatea politică se mențin puternic în comportamentul actorilor politici moldoveni, de pe toate baricadele politice. Din aceste considerente, accentul europenilor va fi pus strict pe monitorizarea îndeplinirii reformelor de către noul premier Ion Chicu – adică o condiționalitate aspră. Orice manifestări de simpatie, observabile pe durata mandatului Maiei Sandu, vor dispărea.
Lecții de învățat pentru ACUM
Înainte de toate, ACUM mereu a calificat coaliția cu PSRM drept ceva temporar, ce poate fi în orice moment întrerupt. Altfel spus, asumarea prealabilă a unei durate de acțiune scurte a slăbit pozițiile inițiale ale Guvernului, punând sub risc orice planuri de reforme ambițioase, implementabile, de regulă, în termene lungi. Fără un mandat complet și o guvernare stabilă, orice reformă serioasă va fi vulnerabilă și puternic fragmentată.
Totodată, guvernarea cu Socialiștii (PSRM) a fost privită distorsionat și de pe o poziție de superioritate, nu doar morală, chiar dacă ACUM deținea locul secundar după numărul de mandate în coaliție și locul trei în Parlament. Din acest motiv, necorespunderea echilibrului de putere în instituțiile guvernate cu realitatea politică în teren – unde Socialiștii domină – i-a motivat pe cei din urmă să-și sporească atenția pe o expansiune silențioasă asupra structurilor statului. Totodată, extinderea politică a Socialiștilor nu a fost prevenită deloc de blocul ACUM, care la fel a ignorat, timp de 5 luni, zgomotul public față de gesturile președintelui Igor Dodon și a Socialiștilor, soldate cu mai degrabă diminuarea independenței politice a instituțiilor decât invers.
Concentrația ACUM și a Guvernului a fost direcționată pe proiectarea reformelor și mai puțin pe croirea unor condiții politice prielnice pentru a le pune mișcare, dar și evitând riscul de cădere prematură, în cele din urmă împlinit. Pe lângă idealismul și ambițiile Guvernului Maiei Sandu, acesta a demonstrat o anumită doză de naivitate politică, deoarece, volens-nolens, i-a ajutat pe Socialiști să capete legitimitate acasă și în străinătate. De asemenea, destrămarea coaliției duce inevitabil la apropierea Socialiștilor de Democrați, care astfel primesc oportunitatea de a se reabilita fără a face vreo restructurare internă post-Plahotniuc. Chiar și tacită, cooperarea pe linia PSRM-PDM va modera la maxim reformele ascuțite, anterior intenționate de către blocul ACUM sub ghidajul Maiei Sandu.
Urmează o perioadă complicată pentru ACUM, care trebuie să învețe rapid practicarea unui rol nou – cel de opoziție parlamentară. Atacurile în adresa Socialiștilor vor fi intensificate. Principala țintă pare să devină președinția lui Igor Dodon și relaționarea cu Rusia. Dar pentru a avansa în sondaje, electoratul majoritar va aprecia grija opoziției ACUM pentru dosarele legate de administrarea resurselor publice și lupta anti-corupție. În paralel, se impune o resuscitare organizațională a partidelor de dreapta – PAS și Platforma DA, pentru a intra pregătite în viitorul scrutin electoral, ordinar sau excepțional (anticipate).
Ce trebuie să facă UE în continuare?
Semnalele transmise de politicul moldovenesc trebuie să fie citite corespunzător de către instituțiile europene. Reformele majore nu pot avea loc decât dacă eforturile partidelor politice sunt conjugate. Relațiile dintre partidele principale sunt viciate de neîncredere și antagonisme profunde, de aceea, coalițiile de guvernare sunt imprevizibile, iar instituțiile pot deveni cu ușurință victime colaterale.
Pentru a păstra Moldova pe calea reformelor, Bruxelles-ul are nevoie de câteva repere esențiale.
În primul rând, integrarea europeană constituie un obiectiv politic asumat de Republica Moldova, nu de un partid în mod individual. De aceea, plecarea ACUM de la putere nicidecum nu trebuie să fie echivalat cu încetarea vectorului european. Din contra, vigilența UE vizavi de executarea angajamentelor moldovenești față de Acordul de Asociere, cuantificată prin condiționalitate, constituie garanția primordială pentru neabandonarea și ramificarea reformelor magistrale. Pentru a avea o influență eficace, UE trebuie să rămână un arbitru nepărtinitor, dar, totodată, totalmente dedicat implementării unor reforme necesare în mod corect.
Pe al doilea loc se află nevoia de a interpreta corect realitățile politice locale. Speculațiile reciproce – între putere (PSRM și aliații taciți) și opoziție (ACUM), se vor multiplica. Acest lucru implică din partea europenilor discernământ și abordare nuanțată. Neutralitatea și critica obiectivă aplicate la nivel de mass-media și societatea civilă, finanțată din surse europene, va ajuta crearea unei presiuni eficiente și credibile asupra guvernării.
În fine, este imperioasă demararea unei analize și monitorizări comprehensive a efectelor integrării euroasiatice (IPN, 5 Noiembrie 2019), promovată de către Socialiști, asupra parametrilor de europenizare. Prin studierea cazului moldovenesc, instituțiile europene pot înțelege care sunt intențiile și capacitățile de suprapunere pe care le generează afilierea hibridă la Uniunea Euroasiatică, în care președintele Igor Dodon a atras Moldova.
În loc de concluzii...
Republica Moldova este la o nouă răscruce politică, dar accentul european al politicii interne și externe nu poate fi schimbat radical peste noapte. Chiar dacă în spiritul unei politici externe echilibrate, Guvernul post-Maia Sandu a dat asigurări privind respectarea angajamentele incluse în Acordul de Asociere, iar conglomeratul de actori locali încă poate complica orice tentative de a răsturna vectorul european.
Mișcările bruște din partea “guvernului minoritar”, creat în timp record de alianța deocamdată neformalizată dintre Socialiști și Democrați, conțin riscuri politice. Or, Igor Dodon ține să-și dubleze victoria în lupta pentru președinția țării. De aceea, acesta dorește lărgirea electoratului, iar asistența și prezența în preajma UE facilitează asemenea obiectiv.
Nicio apocalipsă prevestită în contextul luptelor politice interne nu trebuie să altereze înțelegerea clară a realităților politice locale de către reprezentanții UE. Excluderea emoțiilor și evaluarea drastică a performanței autorităților moldovenești va avea o valoarea adăugată pentru continuarea integrării europene a țării.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei