logo

Diaconul Ghenadie Valuţa explică de ce a fost suspendat de la săvârşirea celor sfinte


https://www.ipn.md/index.php/ro/diaconul-ghenadie-valuta-explica-de-ce-a-fost-suspendat-de-7967_1022256.html

Diaconul Ghenadie Valuţa spune că a fost oprit de la săvârşirea celor sfinte deoarece „o grupare meschină din cadrul Mitropoliei Moldovei se răzbună pe faptul că nu tace şi cere acţiuni ferme în interiorul bisericii”. Diaconul crede că Mitropolitul Vladimir a fost indus în eroare ca să semneze acel decret.

În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, Ghenadie Valuţa a spus că nu a făcut nimic din ce i se impută. Potrivit decretului, el a fost suspendat „pentru instigare la vrajbă, ură, clevetire, îndreptată spre tulburarea şi răsturnarea bunei orânduieli bisericeşti”.

Diaconul subliniază că acceptă orice pedeapsă ca un leac. Săptămâna viitoare va merge la Mitropolit ca să-l roage să-l ierte dacă este vinovat, însă nu va renunţa la ceea ce crede că este corect, şi anume – convocarea Sinodului bisericesc, care ultima dată a avut şedinţă pe 3 septembrie 2014.

Ghenadie Valuţa este convins că nu Mitropolitul a luat decizia de a-l suspenda, ci „un grup meschin”, care încă de anul trecut l-a preîntâmpinat că va fi pedepsit pentru acţiunile de protest din faţa Mitropoliei şi pentru faptul că, după ce Sinodul s-a convocat la insistenţa lui, în presă au apărut informaţii calomniatoare la adresa Mitropolitului. Valuţa subliniază că nu renunţă la convingerile sale că Biserica trebuie să-şi schimbe mesajul social, să fie mai aproape de oameni şi să înceapă cu propria purificare. Diaconul speră că va fi iertat, reabilitat şi i se va permite să slujească. 

Ghenadie Valuţa şi un grup de creştini ortodocşi cer să fie convocat Sinodul bisericesc, insistând că trebuie să se decidă asupra unui program al Bisericii, cum să ia atitudine faţă de situaţia în care se află ţara. Creştinii i-au cerut mitropolitului Vladimir să nu mai tacă şi să condamne fărădelegile din ţară şi prin exemplul propriu să promoveze ortodoxia.