logo

Dezvoltare economică și recuperarea democratică. Promisiunile candidaților la a șaptea dezbatere electorală IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/dezvoltare-economica-si-recuperarea-democratica-promisiunile-candidatilor-la-a-8004_1082898.html

Dezvoltarea economiei, întoarcerea oamenilor în țară, dar și recuperarea democratică ce trebuie începută cu reforma justiției, reprezintă unele din principalele obiective pe care și le propun candidații Partidului Politic Partidul Oamenilor Muncii, Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei și Partidului Platforma DA, la alegerile parlamentare din 11 iulie. Conținutul programelor electorale ale formațiunilor au fost discutate la cea de-a șaptea dezbatere electorală din seria „Analizăm Cererea și Oferta electorală-2021”, desfășurate de Agenția de presă IPN.

Serghei Toma, președintele Partidului Politic Partidul Oamenilor Muncii, susține că partidul pe care-l reprezintă, se regăsește în doctrină laburista din Marea Britanie. A aderat la partid acum șase ani. „Am văzut că această doctrină se bate cu acel capitalism care există în Marea Britanie și are o tangență bună pentru cetățeni și muncitori. De fapt, este o idee „labour party”, care a adus aici o doctrină nouă și încerc să consolidez echipa care a fost dezbinată. Echipa partidului este compusă din activiști civici: Maria Olar, Fiodor Ghelici, mai mulți oameni din diasporă, care au muncit peste hotare mai bune de 25 de ani. Noi știm ce trebuie de făcut și ce trebuie de schimbat pentru a trăi ca în Europa”, spune candidatul.

Partidul Oamenilor Muncii vine în alegeri cu sloganul „Întoarcem țara la popor și poporul în țară”. În programul electoral combaterea sărăciei este pe primul loc deoarece, potrivit lui Serghei Toma, nu poate fi întors poporul în țară până țara nu va avea un capital social pentru a susține vârstnicii și oamenii vulnerabili. Un alt obiectiv ține de oprirea „dezmățului judecătorilor și procurorilor”, deoarece fără acest lucru nu poate exista o economie sănătoasă. În opinia candidatului, până justiția nu va fi transparentă, niciun investitor nu va veni în Republica Moldova. El spune că a încercat să aducă investiții de 600 de milioane, dar Guvernul nici până acum nu a răspuns scrisorii pe care a primit-o. Potrivit candidatului, economia va crește numai când va exista transparență și controlul banilor publici. Acestea sunt cele mai importante puncte pentru a dezvolta țara. Sunt necesare și investițiile în infrastructură, dar e nevoie și de idei de business care acum nu sunt.

Întrebat de vicepreședintele Platformei DA, Igor Munteanu, care este soluția Partidului Oamenilor Muncii pentru ca dezmățul procurorilor să nu mai aibă loc, Serghei Toma a spus că e necesar implementarea dosarului electronic, implementarea principiului de patru semnături ale procurorilor, nu de una, pentru ca să fie deschis dosar penal, dar și existența unei legi care să protejeze denunțătorul.

Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, a remarcat că ultimii trei ani, după ce a revenit în țară, a lucrat la Ministerul Finanțelor și în Guvernul Republicii Moldova (în calitate de premier -n.r.). Până în ianuarie 2018, a lucrat timp de 7 ani peste hotare în instituții financiare internaționale. Împreună cu mai mulți colegi cu care a activat în ultimii ani, au decis să se implice mai activ în viața social-politică a țării, pentru că este necesar ca fiecare să vină cu aportul său, cu potențialul pe care-l are, „deoarece, doar așa se poate de schimbat lucrurile în țară, se poate de schimbat acea paradigmă a dezvoltării, dar mai bine spus, a decăderii economice, doar așa se poate de adus la cârma țării intelectualii. Echipa PDCM este reprezentată de specialiști din educație, medicină, economie, finanțe, agricultură și toate domeniile importante ale țării. Este necesar ca oamenii de valoare din țară să se implice, or, dezamăgirea nu este scuza care poate fi folosită pentru a salva țara”, a spus el.

Ion Chicu consideră că denumirea partidului pe care-l reprezintă, probabil, întruchipează și obiectivele principale ale echipei și anume, obiectivul de a consolida societatea. Potrivit lui, în Republica Moldova sunt mulți oameni care-și iubesc țara, care au potențial, dar, spre regret au fost scindați în ultimii 30 de ani pe varii criterii: lingvistic, național, religios, geopolitic etc. „Suntem la etapa când trebuie consolidate eforturile întregii națiuni pentru a depăși această situație foarte dificilă. În acest sens, trebuie de pornit de la schimbarea paradigmei dezvoltării economice. Moldova este o țară setată pe exportul de materie primă. Agricultura are practic un singur rol în regiune – de a furniza materie primă peste hotare pentru cei care produc valoare adăugată sporită. Trebuie schimbăm acest lucru. În 30 de ani au fost „exportați” oamenii din țară. Peste un milion de oameni lucrează peste hotare, deși s-au născut și crescut în Moldova. Este o eroare gravă. Trebuie să se facă tot pentru a scăpa de povara fiscală pe salarii, să fie create condiții și infrastructură pentru a-i menține în țară. E necesar de îmbunătățit infrastructura socială, structura ocrotirii sănătății. Educația este necesară de a o îmbunătăți, inclusiv în școală, care trebuie să aibă un rol mai activ în educația tinerei generații”. Ion Chicu crede că PDCM are un program care țintește aceste domenii importante. Sloganul în alegeri este „Împreună pentru țară”, ceea ce semnifică consolidarea societății.

Întrebat dacă, fiind premier și nu a oferit ajutor companiilor care au suferit extrem de mult în urma pandemiei, s-a gândit la consecințele economice, Ion Chicu a spus că Guvernul a venit anul trecut cu sprijin pentru economie, în special atunci când a menținut și mărit investițiile în infrastructura publică, adică, oferind suport economiei. La întrebarea președintelui Partidului Oamenilor Muncii, Serghei Toma, dacă nu îi este rușine că pe timp de pandemie a organizat nunta fiului său, Ion Chicu a calificat declarația-întrebare drept o insinuare. La întrebarea expertului permanent al proiectului, Igor Boțan, dacă datoria externă a țării, pe care unii concurenți electorali o consideră un pericol pentru țară, Ion Chicu a spus că datoria țării raportată la PIB este una din cele mai mici din regiune, respectiv, în următorii 3-4 ani trebuie împrumutați bani și investiți în infrastructură.

Candidatul la funcția de deputat din partea Platformei Demnitate și Adevăr, vicepreședintele formațiunii Igor Munteanu, a menționat că a avut o lungă experiență de lucru cu Consiliul Europei, a lucrat în domeniul de cercetare independentă pentru a promova instituțiile statului de drept. Candidatul crede că echipa Platformei DA este una din cele mai puternice din actuala clasă politică și a demonstrat acest lucru în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 2019-2021, atunci când a ajuns să alunge un regim oligarhic reprezentat de Plahotniuc, „dar acum avem de a face cu sculele care au rămas după el, cu schemele și cu monopolurile care în continuare îi îmbogățesc pe foarte putini și îi sărăcesc pe cei mai mulți”. Igor Munteanu spune că, în 2010-2015, a reprezentat Republica Moldova în Statele Unite ale Americii și Canada. „Consider că modelul democratic de dezvoltare occidentală este modelul cel mai apropiat de năzuințele omului din Republica Moldova, dar această dezvoltare trebuie făcută cu pricepere, calificare și cel mai important, cu o guvernare care să corespundă criteriilor de integritate. Moldova poate avea un viitor frumos atunci când oamenii buni și frumoși își dau mâna pentru a lucra pentru solidaritate națională și socială”, a spus el.

Igor Munteanu relatează că, sloganul Platformei DA este „Fapta bună ne adună”, slogan apropiat de așteptările cetățeanului simplu care nu dorește pe scena politică să existe atâtea speculații și etichetare. „Omul simplu vrea ca viața lui să se îmbunătățească, iar Platforma DA face totul în această direcție. În perioada 2019-2021, în Parlament, am depus efort pentru ca Comisia economie, buget și finanțe să aibă o cooperare prodigioasă cu Guvernul, iar în perioada 2020 am fost președintele Comisiei de control a finanțelor publice, unde am încercat să văd unde se opresc banii, cine îi gestionează corect, lucrând strâns cu Curtea de Conturi și reușind să obțin un tablou extrem de dureros a modului în care sunt gestionate proprietățile și conturile publice în Republica Moldova. Pentru Republica Moldova, recuperarea democratică trebuie să înceapă cu reforma justiției, iar partide toxice precum Partidul Șor, PSRM, partidul lui Renato Usatîi, cu siguranță nu ar trebui să ajungă la guvernare pentru că ele sunt o insultă la modelul democratic pe care Moldova îl merită. E nevoie de făcut un salt prin recuperarea economică, să fie deschis dialogul internațional cu partenerii de dezvoltare și să fie întărite instituțiile statului de drept pentru ca economia să prospere”, a spus Igor Munteanu.

Întrebat de Serghei Toma ce replică are la discuțiile din societate precum că liderul  Platformei DA, Andrei Năstase, ar fi toxic pentru partid și nu mai merită să fie liderul respectivei formațiuni, Igor Munteanu a spus că fiecare trebuie să aibă grijă de propriul partid, iar liderii să fie numiți și aleși în cadrul unor proceduri transparente și corecte. În altă ordine de idei, Igor Munteanu a spus că alianța cu PSRM în 2019 a fost singura cale de a-l alunga pe Vladimir Plahotniuc de la guvernare, răspunzând la o replică a lui Ion Chicu. El a mai spus că programul partidului este modelat după economia socială, ceea ce înseamnă solidaritate socială, politici de bunăstare, asigurarea unui minim de existență pentru oamenii mai săraci și vulnerabili.

La alegerile parlamentare din 11 iulie, Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii se va regăsi pe buletinul de vot cu numărul 22, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei sub numărul 13, iar Partidul Platforma DA sub numărul 9.

La cea de-a opta și ultima dezbatere electorală IPN, care va avea loc joi, 8 iulie, cu începere de la ora 11:15, au fost invitați concurenții electorali: Partidul Democrat din Moldova, Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa - Надежда” și Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”.

Agenția IPN desfășoară dezbaterile electorale cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.