logo

Deținutul evadat de la Cricova a fost reținut


https://www.ipn.md/index.php/ro/detinutul-evadat-de-la-cricova-a-fost-retinut-7967_1048117.html

Deținutul evadat luni, 8 aprilie, din Penitenciarul nr. 4 Cricova, a fost reținut. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, bărbatul a fost reținut în Chișinău, în perimetrul Pieței Dokuceaev, transmite IPN.

Deținutul, în vârstă de 34 de ani, originar din satul Pleșeni, raionul Cantemir, se îndrepta spre Gara Auto Sud. Acesta a fost reținut în jurul orei 11.00 și nu a opus rezistență fizică.

Bărbatul a fost condamnat, în decembrie 2018, la șase ani privațiune de libertate, pentru infracțiuni contra proprietății. Acum riscă încă trei ani de închisoare pentru evadarea din locurile de detenție.