logo

Deţinutul care a evadat din Penitenciarul nr.3-Leova a fost reţinut


https://www.ipn.md/index.php/ro/detinutul-care-a-evadat-din-penitenciarul-nr3-leova-a-7967_1027540.html

Deţinutul care a evadat din Penitenciarului nr.3 din Leova a fost reţinut aseară, 30 mai. Potrivit Departamentului  Instituţiilor Penitenciare, fugarul a fost găsit în preajma pădurii din satul Tigheci, raionul Leova, transmite IPN.

Reţinerea a fost posibilă graţie complexului măsurilor speciale de investigaţie, dar şi ajutorului acordat din partea unor persoane civile.

Deţinutul, în vârstă de 23 ani, era condamnat la 7 ani de privaţiune de libertate, 5 dintre care i-a petrecut după gratii şi urma a fi eliberat înainte de termen în luna noiembrie a acestui an. Acesta a părăsit luni, 30 mai, samavolnic locul de muncă aflat în afara teritoriului închisorii.

În cazul în care îi va fi stabilită vinovăţia, tânărul riscă să fie condamnat suplimentar pentru evadarea din locurile de deţinere la 3 ani de închisoare.