logo

Deţinătorii de patente reiau acţiunile de protest


https://www.ipn.md/index.php/ro/detinatorii-de-patente-reiau-actiunile-de-protest-7967_976350.html

Peste două săptămâni, reprezentanţi ai micului business din raioanele ţării vor organiza la Chişinău un protest de amploare pentru a cere de la stat susţinere financiară şi scăderi radicale de impozite şi taxe. Despre aceasta a anunţat luni, 29 iunie, într-o conferinţă de presă la „Info-Prim Neo”, Eugen Roşcovanu, preşedintele Asociaţiei Micului Business din Moldova. El a spus că măsurile stimulatorii cuvenite sunt înlocuite prin controale şi razii de masă, amenzi excesiv de mari şi confiscare de marfă. „Putem spune că întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din Moldova se află în stare de asediu îndelungat de către o armată nesăţioasă de birocraţi”, a declarat Roşcovanu. „Ne doare politica făţarnică a domnului Dodon (Igor Dodon – prim-vicepremier, ministru al economiei şi comerţului – n. r.) faţă de această categorie de cetăţeni, care au primit în schimbul patentei plăţi enorme. Suntem dispuşi să protestăm până când vom fi auziţi şi înţeleşi”, a declarat Olga Ceapchi, liderul filialei Asociaţiei Micului Business din Ştefan Vodă. Grigore Marciuc, preşedintele filialei patentarilor din Soroca, spune că, în urma modificărilor operate la legislaţia cu privire la patentă, au fost excluse un şir de activităţi comerciale. „În timpul negocierilor cu Igor Dodon am fost lipsiţi de un jurist, care să ne apere drepturile, astfel le-a reuşit să ne „prostească” şi să ne îngrădească activitatea”, a spus Marciuc. Patentarii solicită guvernului lărgirea numărului de activităţi în baza patentei de întreprinzător, protejarea activă a micului business prin elaborarea uni legi cu privire la controale, minimizarea sumelor de plată a taxelor şi impozitelor şi reducerea TVA. O altă soluţie propusă este micşorarea taxelor vamale. „Este sau nu campanie electorală, drepturile economice ale oamenilor trebuie protejate când este nevoie.”, a declarat preşedintele AMB. Potrivit lui, dezorganizarea activităţii agenţilor economici va duce la creşterea preţurilor. Eugen Roşcovanu a mai spus că pentru anul 2009 în bugetul de stat este planificată colectarea a 70 mln lei sub formă de amenzi. Potrivit lui, numărul de patente scade anual cu 40-50 la sută. În anul 2007 au fost 116,473 locuri de muncă în baza patentei, iar în anul 2008 doar 77,724 locuri.