logo

Destinațiile turistice din Chișinău vor putea fi vizitate cu troleibuzul


https://www.ipn.md/index.php/ro/destinatiile-turistice-din-chisinau-vor-putea-fi-vizitate-cu-troleibuzul-7967_1048913.html

Destinațiile turistice din Chișinău vor putea fi vizitate cu troleibuzul. Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova, în parteneriat cu Regia Transport Electric, discută ideea unui parteneriat pentru lansarea a două itinerare care să conecteze mai multe atracții turistice din oraș.

Solicitată de IPN, Natalia Țurcanu, directorul executiv al ANTRIM, a spus că tururile turistice cu troleibuzul vor fi organizate în zilele de odihnă. Troleibuzele vor porni de la vinăria ATU, din preajma Aeroportului Internațional Chișinău, și vor ajunge până la vinăria Cricova.

În fiecare unitate de transport va fi un ghid care le va vorbi turiștilor despre monumentele arhitecturale și alte destinații turistice. În maximum trei săptămâni, va fi anunțată o perioadă de testare, timp în care călătoria va fi gratuită. Dacă testarea va merge bine, la începutul lunii iulie tururile vor fi lansate oficial și va fi stabilit și un cost pentru bilete.