logo

Despre noile fațete ale haosului din țară, dreptul la vaccinare și discuții în loc de reforme


https://www.ipn.md/index.php/ro/despre-noile-fatete-ale-haosului-din-tara-dreptul-la-7978_1069470.html

Principalul din fluxul IPN din 8 noiembrie 2019

Sfaturi bune pentru „suveranii” autohtoni

Statele Unite ale Americii le cer liderilor politici de la Chișinău să ajungă rapid la un consens cu privire la o soluție care va păstra calea spre reforma justiției și va permite Guvernului să lucreze pentru a îmbunătăți viețile tuturor moldovenilor”.

Taie tot și scrie …altceva

După ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a enunțat trei scenarii care se pot derula după asumarea de către Guvern a răspunderii pentru modificarea Legii procuraturii, Partidul Socialiștilor a înaintat o moțiune de cenzură. În cazul căderii guvernului, există riscul ca partenerii externi să nu mai ofere bani în cadrul programelor de finanțare, a reacționat Maia Sandu, în timp ce Igor Dodon a scris pe Facebook procesele politice din ultimele zile sunt tensionate, dar nu fatale pentru coaliția de guvernământ.

La ce bun gramatica reformelor, dacă știm algebra schemelor?


Îmbunătățirea climatului de afaceri și investițional necesită 21 de reforme ce țin de simplificarea cerințelor privind depunerea facturilor fiscale de către agenții economici, anularea actului de predare-primire a lucrărilor efectuate în cadrul procedurilor fiscale, acceptarea certificatelor emise de statele UE la importul de bunuri și echipamente și includerea serviciilor comerciale artizanale în programul fiscal ce reglementează activitățile permanente.

Vaccinarea, dreptul civilizațional al moldovenilor

Primul lot de 50 de mii de vaccinuri antigripale sunt transportate în teritoriu și practic imediat începe imunizarea. Vor fi procurate încă 50 de mii de doze și se mai așteaptă 100 de mii de doze de la donatori –Centrul de Vaccinări Echitate din SUA.

Dumnezeu să-i odihnească pe ceilalți, zeci de mii nenumărate

Din 1 ianuarie 2020, toate persoanele supuse represiunilor politice (în perioada 1917-1990) și ulterior reabilitate, care domiciliază în Republica Moldova, vor beneficia de alocație lunară în valoare de 500 de lei. Numărul victimelor represiunilor politice, care domiciliază în Republica Moldova, este de 9580 de persoane.

Amănunte pe IPN!