logo

Despre facturi exagerate la căldură, năpasta stării de urgență și dilema de a lucra sau nu


https://www.ipn.md/index.php/ro/despre-facturi-exagerate-la-caldura-napasta-starii-de-urgenta-7978_1072286.html

Principalul din fluxul IPN din 18 martie 2020

Prietenul la nevoie se cunoaște

Guvernului Republicii Populare Chineze va oferi Republicii Moldova asistență care include dispozitive și consumabile pentru instituțiile medicale din țară. Lotul de asistență include peste o mie de teste diagnostice, 100 de mii de respiratoare de protecție, 500 de termometre cu infraroșu, o mie de perechi de ochelari medicali, etc.

Coronavirus: șase cazuri noi de infectare

Odată că transmiterea locală a infecției trebuie limitate anumite libertăți în interesul oamenilor. Eu am toata încrederea că Guvernul va acționa în interesul cetățenilor, dacă va fi cazul vom reveni, vom analiza și vom face anumite reglementări”, a declarat deputata democrată Ruxanda Glavan. Ministra Viorica Dumbrăveanu a confirmat 30 de cazuri de COVID, 18 fiind de import (pacienții au revenit din Italia, Franța, Marea Britanie și Elveția). 76 de persoane, printre ele și 14 copii, sunt suspectate de COVID-19.  11,2 mii de persoane se află sub monitorizare la domiciliu de către medicul de familie. O femeie de 61 de ani, care se afla în stare gravă, a murit recent  la Spitalul Clinic Republican.

În lipsa contorului la calorifer - farmece cu luna de 32-36 de zile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a citat în instanță întreprinderea „Termoelectrica” SA. În urma verificărilor s-a constatat că perioada de facturare pentru luna ianuarie 2020 a constituit în medie 32-36 de zile, fapt ce contravine prevederilor Regulamentului privind furnizarea energiei termice, care instituie obligația facturării lunare a consumului de energie termică.

Nimic „rapid” și „necesar” de la CSE?

Instituirea stării de urgență permite autorităților să întreprindă rapid măsurile necesare, dar nu comportă alte restricţii sau acţiuni decât cele stabilite prin deciziile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE). Toate deciziile Comisiei vor fi făcute publice și intens mediatizate. Introducerea pentru 60 de zile a stării de urgență ar putea însemna o tentativă de a elimina Parlamentul de la controlul parlamentar și, într-un fel, „dezlegarea și mai tare a mâinilor” executivului, perioadă în care ar putea avea loc anumite abuzuri. Potrivit lui Alexandru Slusari, Guvernul nu doar a schimbat peste noapte termenul, de la 30 la 60 de zile, dar a venit în Parlament să ceară acest lucru fiind total nepregătit.


Amenzile, un business păgubos

Recent, Codul Contravențional a fost completat cu un nou articol ce ține de nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice. Amenzi de aproape 800 de mii de lei au fost aplicate persoanelor fizice și juridice care nu s-au conformat măsurilor impuse pentru combaterea răspândirii infecției cu COVID-19. Amenzile pentru punerea în pericol a sănătății publice oscilează între 22 și 25 de mii de lei în cazul persoanelor fizice și 50-75 de mii de lei în cazul persoanelor juridice.

Amănunte pe IPN