logo

Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin


https://www.ipn.md/index.php/ro/despre-aberatii-constitutionale-op-ed-de-victor-pelin-7978_1081286.html

Și actuala criză este din același registru, având la bază acuzații similare de afiliere politică a unora dintre actualii judecători ai CC. Numai că propagandiștii PSRM, care ațâță conflictul, sunt lipsiți de inspirație. Pe fundalul acuzațiilor PSRM precum că președintele CC, Domnica Manoli, ar fi uzurpat instituția în favoarea președintelui Maia Sandu, propagandiștii vehiculează postări contrare tezei PSRM, despre împotrivirea anturajului Maiei Sandu ca Domnica Manoli să fie numită în funcția de judecător al CC…”
---


Diplopia ex-președintelui Curții Constituționale

Criza politică declanșată odată cu demisia Guvernului Chicu este însoțită și de o competiție propagandistică a grupărilor politice. Avizul Curții Constituționale din 15 aprilie 2021, în care au fost constatate circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului, a acutizat competiția propagandistică. Volens-nolens, în această competiție s-au implicat și foști judecători ai Curții Constituționale. În cadrul dezbaterilor, unii dintre aceștia au exprimat opinii pertinente, alții însă și-au demonstrat afilierea pentru una sau alta dintre grupările politice. În acest context, sunt relevante opiniile unor foști președinți au CC, semnăturile cărora consfințesc hotărârile Înaltei Curți, conturând jurisprudența sinuoasă a acesteia.

Astfel, în critica ex-președintelui CC, Dumitru Pulbere, față de avizul CC referitor la dizolvarea Parlamentului se afirmă că: „La baza acestui aviz n-au fost puse cerințele Constituției Republicii Moldova, nu s-a ținut cont de practica CC de mai mulți ani. Nu s-a ținut cont de un șir de documente ale Comisiei de la Veneția. CC și-a depășit atribuțiile, emițând asemenea aviz”. Evident, această afirmație evoca secvențe din propria activitate a magistratului, care în perioada 2001-2013 a fost judecător și președinte al CC, care și-a pus semnătura pe un șir de hotărâri extrem de controversate ale instanței. Un exemplu elocvent, în acest sens, este Avizul CC nr.3 din 06.07.2010 asupra inițiativei de revizuire a art.78 din Constituția Republicii Moldova prin referendum constituțional, privind revenirea la alegerea directă a șefului statului de către cetățeni. Astfel, avizul semnat de ex-președintele CC, Dumitru Pulbere, menționa că: “Proiectul de lege pentru modificarea art.78 din Constituție prin referendum constituțional nu depășește limitele de revizuire a Constituției impuse de dispozițiile constituționale ale art.142”. Dar, de fapt, el contravenea în mod vădit jurisprudenței CC, dezvoltate în Hotărârea nr. 57 din 3 noiembrie 1999): „Referendumul este întotdeauna posterior adoptării de către Parlament a proiectului de lege sau a propunerii de revizuire, are, în baza dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Constituție, semnificația unei condiții suspensive și obligatorii în raport cu decizia Parlamentului”. Anume acest argument a fost invocat de deputații Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), care au depus o sesizare la CC. Însă, în pofida jurisprudenței consacrate, decizia CC, semnată de Dumitru Pulbere, a stabilit fără drept de apel că: ”Nu se acceptă spre examinare în fond sesizarea unui grup de deputați în Parlament privind interpretarea art.141, art.142 și art.143 din Constituția Republicii Moldova”.

Adevărul însă, oricum, răzbate la suprafață. Patru ani mai târziu, avizul semnat de ex-președintele CC, Dumitru Pulbere, a fost desființat de însăși CC, care în Avizul din 22 septembrie 2014, a refuzat să permită repetarea aventurii de modificare a Articolului 78 din Constituție prin referendum, reiterând că: “Constituția Republicii Moldova conține prevederi exprese doar privind revizuirea Constituției de către Parlament. O altă procedură decât votarea prin Parlament nu este prevăzută expres”. De bună seamă, la ce bun să fie repetate aventurile nereușite, știindu-se că referendumul din 5 septembrie 2010, pentru care s-au cheltuit zeci de milioane de lei, a fost invalidat de alegătorii care nu s-au prezentat la votare în proporție de peste 1/3, așa cum o cerea legislația electorală.

Întreaga această istorie cu implicarea ex-președintelui CC, Dumitru Pulbere, este o mostră de violare deliberată a jurisprudenței CC, urmată de cheltuire aiurea a banilor publici. De aceea, ar fi bine ca ex-președintele CC să se abțină de la critica actualilor judecătorilor CC, dar, în special, ar fi bine să evite invocare aplicării practicilor CC de mai mulți ani, pe care le-a ignorat cu lejeritate, atunci când a fost necesar. Altminteri, se creează impresia că ex-președintele CC, Dumitru Pulbere, suferă de diplopie – din poziția de președinte al CC vedea aplicarea jurisprudenței acesteia într-un fel, iar, actualmente, în calitate de consultant al liderului PSRM vede lucrurile cu totul altfel. 

Manipularea de proporții a instrumentelor legale

Părerea altui ex-președinte al Curții Constituționale – Alexandru Tănase, este de asemenea extrem de interesantă. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, acesta a constat că: ”Noi trăim într-un stat bananier, unde, de fapt, nu există, în principiu, niciun fel de reguli, nu există niciun principiu care să fie urmat de politicieni, toate sunt subordonate exclusiv intereselor politice de moment și toate sunt manipulate într-o manieră inadmisibilă de către toate părțile”. Întrebarea ce se ivește imediat e: dar de ce nu există, în principiu, niciun fel de reguli?  Răspunsul ar fi că chiar domnia sa a contribuit la eludarea regulilor și principiilor, care fuse cândva consacrate chiar în hotărârile CC, pe care le-a semnat.

De exemplu, în Hotărârea nr.30 din 01.10.2013 Curtea Constituțională condusă de Alexandru Tănase a stabilit, de principiu, următoarele: “Conform doctrinei de drept, modalitatea de alegere a șefului statului determină forma de guvernământ...  În republica prezidențială șeful statului este ales de către cetățeni și, din punct de vedere legal, se situează pe aceeași poziție cu Parlamentul... Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea șefului statului de către Parlament și datorită acestui fapt poziția legală a șefului statului este inferioară și subordonată Parlamentului”. Trei ani mai târziu, prin Hotărârea nr. 7 din 04.03.2016 Curtea Constituțională a constatat că reforma constituțională din 2000 a fost prejudiciată de nerespectarea procedurilor de modificare a legii supreme, declarând neconstituționale aliniatele (1), (3), (4) și (5) ale articolului 78 din Constituție referitoare la alegerea șefului statului de către Parlament. În astfel de circumstanțe, CC a decis să restabilească modalitatea de alegere directă a Președintelui de până la reformă. Potrivit doctrinei de drept, odată cu modificarea modalității de alegere a președintelui urma să fie constatată și revenirea la forma de guvernământ. Însă CC s-a abținut de la restabilirea împuternicirile șefului statului de până la reforma din 2000. Deși, Avizul nr.2 din 4 mai 2010 asupra inițiativei de revizuire a art.78 din Constituție stabilise că: “revizuirea modului de alegere a șefului statului trebuie să asigure unitatea materiei constituționale și echilibrul între normele concurente și cele ce țin de instituția Președinției și raporturile acesteia cu Parlamentul și Guvernul”.

În consecință, revenirea la alegerea directă a șefului statului, în 2016, cu păstrarea împuternicirilor limitate ale acestuia, a însemnat instaurarea în Republica Moldova a unei forme hibride de guvernare, care n-a fost vreodată adoptată nici de către legislatorul constituant și nici de către cetățeni, prin referendum. Este un fapt împlinit, care contravine Hotărârii CC nr.57 din 03.11.1999, care statuează că:

  • stabilitatea Constituției este una dintre condițiile preliminare pentru asigurarea continuității statului și a respectării ordinii și legislației constituționale, precum și pentru asigurarea punerii în aplicare a obiectivelor declarate în Constituție, pe care se întemeiază Constituția însăși;
  • Constituția Republicii Moldova este relativ rigidă, în sensul că ea admite revizuirea, dar numai pentru un sistem tehnic prestabilit vizând inițiativa de revizuire (art.141), limitele revizuirii (art.142) și procedura acesteia (art.143)”.

De fapt, forma hibridă de guvernare a fost introdusă fără participarea legislatorului constituant sau a alegătorilor. Toate lucrurile ciudate menționate mai sus s-au întâmplat în perioada în care CC era condusă de către Alexandru Tănase, care în interviul menționat tocmai invocase manipularea de proporții a instrumentelor legale în procesul adoptării Avizului CC, din 15 aprilie 2021, privind dizolvarea Parlamentului. Astfel, ne convingem că ex-președintele CC, Alexandru Tănase, are dreptate – eludarea regulilor stabilite și a jurisprudenței CC contribuie în mod determinant la transformarea Republicii Moldova într-un stat bananier.  

Concluzii

Criza guvernamentală și politică pe care o traversează Republica Moldova este rezultatul hotărârii Curții Constituționale din 4 martie 2016, prin care s-a revenit la alegerea directă a șefului statului de către cetățeni. Acea hotărâre a făcut abstracție de jurisprudența Curții Constituționale, creând haos în interpretarea acesteia. În pofida doctrinei de drept, forma de guvernare hibridă – când șeful statului este ales ca în republicile prezidențiale, dar are împuternicirile caracteristice republicilor parlamentare, nu a fost vreodată adoptată de legislatorul constituant sau de cetățenii Republicii Moldova. Această aberație, înfăptuită unilateral de CC, va genera, probabil, și în continuare conflicte între Președinție și Parlament.

Principalii oponenți politici: ex-președintele Igor Dodon și președintele Maia Sandu, nu s-au opus în 2016 revenirii ciudate la alegerea directă a șefului statului. Dimpotrivă, cei doi au susținut hotărârea aberantă a CC, iar actualmente se bat cap în cap, ca țapii deasupra prăpastiei. De aceea, pentru neadmiterea perpetuării crizei este necesar, fie ca CC să-și revizuiască jurisprudența pentru a o aduce în conformitate cu voința legislatorului constituant de până la reforma din 2000 sau de după aceasta, fie să demareze o reformă constituțională pentru a readuce lucrurile la normalitate.

Numirea membrilor CC pe criterii politice nu contenește să creeze probleme, subminând prestigiul instituției. Exemplele, în acest sens, sunt elocvente. Astfel, ex-președintele CC, Dumitru Pulbere, a ajuns membru al CC direct din fotoliul de deputat în Parlament din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM). Am văzut cât de principial a fost atunci când Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), din care făcea parte și PDM, și-a dorit să convoace un referendum, contrar jurisprudenței CC. La rândul său, ex-președintele CC, Alexandru Tănase, a ajuns în funcția respectivă după ce a fost consilier PDM, apoi deputat și ministru al justiției din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Și în cazul domniei sale ne-am convins de abilitatea de a proceda contrar doctrinei de drept, a voinței legislatorului constituant și a cetățenilor. Un alt exemplu este cel al ex-președintelui CC, Vladimir Țurcan, care a ajuns în funcția respectivă direct din rândurile deputaților PSRM. El și-a pierdut funcția în urma unui scandal public iscat de incapacitatea ex-președintelui Igor Dodon, care nu-și poate stăpâni limba. Lăudându-se că îl poate consulta pe fostul coleg de partid când îi poftește inima, Dodon i-a făcut un deserviciu lui Vladimir Țurcan, acesta fiind demis din funcția de președinte al CC de către plenul instituției.

Și actuala criză este din același registru, având la bază acuzații similare de afiliere politică a unora dintre actualii judecători ai CC. Numai că propagandiștii PSRM, care ațâță conflictul, sunt lipsiți de inspirație. Pe fundalul acuzațiilor PSRM precum că președintele CC, Domnica Manoli, ar fi uzurpat instituția în favoarea președintelui Maia Sandu, propagandiștii vehiculează postări contrare tezei PSRM, despre împotrivirea anturajului Maiei Sandu ca Domnica Manoli să fie numită în funcția de judecător al CC.