logo

Desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița creează un precedent de uzurpare a puterii, PSRM


https://www.ipn.md/index.php/ro/desemnarea-repetata-a-nataliei-gavrilita-creeaza-un-precedent-de-7965_1079668.html

Desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier creează un precedent periculos de uzurpare a puterii în stat. Decretul de desemnare va fi contestat la Curtea Constituțională, a reiterat, vineri, președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță, într-o conferință de presă, transmite IPN.

Corneliu Furculiță spune că, până la o decizie finală a Curții Constituționale, Parlamentul nu poate să examineze repetat programul de activitate și componența Guvernului Gavrilița.

Acesta a remarcat că există o majoritate parlamentară în susținerea Marianei Durleșteanu. Nu e vorba de o coaliție politică în Parlament, a precizat parlamentarul.

„PSRM a înaintat candidatura la prim-ministru și a propus tuturor deputaților, indiferent de fracțiune sau partidul din care face parte, să semneze în favoarea acestei candidaturi. Conducerea fracțiunii noastre a discutat personal cu conducerea tuturor grupurilor parlamentare. PSRM e gata să aibă în continuare un dialog constructiv cu toate fracțiunile parlamentare și cu deputații pentru a identifica varianta optimă de ieșire din criză politică pornind de la interesele cetățenilor țării noastre”, a spus el.

Deputatul PSRM a îndemnat-o președintele Maia Sandu să nu meargă pe idea autodesființării Parlamentului, să revină pe făgașul constituțional și să respecte acele prevederi care sunt în Constituție și pe care este obligat să le execute un șef de stat.

Corneliu Furculiță a mai spus că suspiciunile de integritate invocate de Maia Sandu au fost adresate deputaților și nu sunt argument pentru neacceptarea înaintării candidaturii Mariana Durleșteanu. Mariana Durleșteanu va veni să discute cu fracțiunile și Corneliu Furculiță e convins că va avea susținerea și altor deputați decât au semnat pentru ea.