Deputatul Gheorghe Susarenco a aderat la fracţiunea AMN
https://www.ipn.md/index.php/ro/deputatul-gheorghe-susarenco-a-aderat-la-fractiunea-amn-7965_965766.html
Deputatul independent Gheorghe Susarenco a anunţat joi, 26 iulie, în plenul Parlamentului că adera la fracţiunea Alianţa „Moldova Noastră”.
„Unde-i unu, nu-i putere, şi în urma discuţiilor pe care le-am avut, am decis că a venit timpul să ader la fracţiunea AMN din Parlament”, a declarat Susarenco.
Gheorghe Susarenco a intrat în parlament pe lista Partidului Popular Creştin Democrat. El a părăsit fracţiunea la 23 martie curent, în semn de protest faţă de faptul că deputaţii creştin-democraţi au votat pentru excluderea obligativităţii transmisiunii în direct a şedinţelor Parlamentului la posturile naţionale de radio şi TV.
Gheorghe Susarenco este de formaţie jurist, deţinând anterior funcţiile de judecător la Curtea Constituţională şi la Curtea Supremă de Justiţie, precum şi de viceprimar al municipiului Chişinău.