logo

Deputați polonezi la Guvern: Am avut o vizită foarte productivă în Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/deputati-polonezi-la-guvern-am-avut-o-vizita-foarte-7965_1094721.html

Situația de securitate din regiune și măsurile de depășire a crizei energetice au fost discutate la Guvern cu un grup de deputați din Polonia, membri ai delegației Comisiei pentru afaceri externe, condusă de Radosław Fogiel, și ai Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene din cadrul Sejm-ului Republicii Polone, în frunte cu Kacper Płażyński, transmite IPN.

Părțile au discutat despre crizele generate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, Republica Moldova și Polonia fiind statele care au primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni.

Prim-ministra Gavrilița a mulțumit deputaților polonezi pentru sprijinul acordat de Guvernul Poloniei  în cadrul conferințelor „Moldova Support Platform”, desfășurate la Berlin și Paris, dar și pentru împrumutul de 20 de milioane de euro, utilizat ca suport direct bugetului de stat, inclusiv pentru acoperirea cheltuielilor, depășirea crizelor etc.

Șefa executivului s-a referit la planurile de consolidare a sectorului energetic. „Dacă în luna octombrie 2022, Republica Moldova era dependentă în proporție de 100% de livrările gazului din Federația Rusă, în prezent acest indicator a scăzut considerabil. Am reușit să creăm stocuri suficiente pentru a suplini necesarul de gaze naturale pentru această iarnă. Pe termen mediu ne propunem să finalizăm proiectul de interconectare energetică cu România și să creștem producția de energie regenerabilă de la 3% la 30%”, a menționat prim-ministra, citată într-un comunicat de presă al Guvernului.

„Înțelegem bine situația în care s-a pomenit Republica Moldova, iar răspunsul comunității internaționale trebuie să fie: asistență și solidaritate. Să știți că Republica Polonă va continua să fie avocatul Republicii Moldova în Uniunea Europeană, până la finalul parcursului vostru european”, a conchis Kacper Płażyński, președintele Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene din cadrul Sejm-ului Republicii Polone, citat în același comunicat de presă.