logo

Deputat PSRM: Vedem cum unii deputați au organizat anumite evenimente


https://www.ipn.md/index.php/ro/deputat-psrm-vedem-cum-unii-deputati-au-organizat-anumite-7965_1078434.html

Deputatul Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, susține că toată lumea vede lucrurile care se întâmplă astăzi în Parlament, dar și în fața clădirii legislativului. „Vedem cum unii deputați din Parlamentul Republicii Moldova au organizat, au asigurat anumite evenimente. Ne pare rău că continuă aceeași linie, începând cu deteriorarea microfoanelor, bunurilor din sala de ședință. Acum am ajuns și la deteriorarea scărilor Parlamentului”, a declarat deputatul într-un briefing de presă, transmite IPN.

Acesta și-a exprimat regretul că „dialogul politic are loc anume așa și nu în incinta Parlamentului”. Potrivit lui, săptămâna trecută, a avut loc prima discuție cu agricultorii pe platforma comisiei parlamentare de profil, iar în urma acestui dialog a fost atins un compromis. Și anume, amânarea termenului la care urmează să intre în vigoare noile prevederi cu privire la TVA în agricultură.

Vlad Batrîncea a menționat că sunt necesare finanțe pentru a acoperi cerințele agricultorilor. Și în acest sens, pe ordinea de zi a fost inclusă anularea „legii miliardului”. „Anularea legii miliardului presupune că bugetul nu va mai achita acești bani”, a declarat deputatul socialist. Potrivit lui, acești bani ar pute fi direcționați pentru sectorul agricol.

Agricultorii, nemulțumiți de mărimea și felul cum se acordă compensațiile pentru pierderile pe care le-au suportat din cauza secetei, dar și de prevederile politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, protestează în fața clădii Parlamentului. Aceștia au adus mai multe tractoare, pe scări, chiar în fața intrării centrale. În zonă, circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost blocată.