logo

Deputat PAS: Republica Moldova este sub aripa NATO, UE și SUA


https://www.ipn.md/index.php/ro/deputat-pas-republica-moldova-este-sub-aripa-nato-ue-7965_1096214.html

Republica Moldova este sub aripa NATO, UE și SUA. O spune deputatul PAS, Oazu Nantoi, după ce ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat că România va oferi o contribuție de 750.000 dolari la Fondul voluntar de consolidare a capacității de apărare a Republicii Moldova. Potrivit reprezentanților guvernării de la Chișinău, statele UE și NATO au înțeles că Rusia reprezintă o amenințare directă și la adresa Republicii Moldova, iar acest lucru trebuie evitat cu orice preț, notează IPN.

În timpul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat că România oferă Republicii Moldova 750.000 de dolari pentru consolidarea capacităților de apărare, în plus față de contribuția de 600.000 de dolari acordată anul trecut. Reprezentanții puterii de la Chișinău spun că sprijinul este binevenit în condițiile războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

„Republica Moldova este luată sub aripa NATO, a Uniunii Europene și a SUA. Republica Moldova nu este stat membru NATO, dar mesajele politice și acțiunile României, NATO, UE, vorbesc univoc că marii actori au înțeles că nu poate exista zonă gri între lumea democratică și Federația Rusă și trebuie de oferit o șansă statelor care doresc să fie în spațiul libertății și drepturilor omului. Între timp, Republica Moldova trebuie ajutată să depășească aceste timpuri când agresiunea Federației Ruse în Ucraina reprezintă o amenințare directă și la adresa noastră. Finlanda, fiind anterior stat neutru și știind pe cine are în calitate de vecin, a investit mult în apărare. Finlanda a demonstrat că neutralitatea costă, dar asta îi permite azi să consolideze NATO prin faptul că a aderat plenar la această structură de apărare”, a spus deputatul PAS, Oazu Nantoi, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În contextul crizei de securitate din regiune, Uniunea Europeană a anunțat că o misiune civilă sub egida politicii de securitate și apărare comune va veni în Republica Moldova. Experții europeni vor ajuta autoritățile Republicii Moldova să identifice soluții pentru contracararea amenințărilor hibride și dezinformării.

„La noi spațiul informațional încă este dominat de mass-media rusească. Republica Moldova are nevoie de această misiune civilă, are nevoie de asistență pentru a-și spori capacitățile de apărare, militare. Noi încă nu avem consens în societate pentru a discuta subiectul aderării la NATO. Finlanda a devenit stat NATO, dar diferența dintre Republica Moldova și Finlanda este că Finlanda are unul dintre cele mai înalte niveluri de viață din Europa, iar noi suntem la polul opus. O societate săracă este mai ușor de manipulat, ceea ce face propaganda rusă sau anumiți actori politici din interior, care pe niște sume derizorii, în mod cinic, folosesc populația pentru așa-numitele proteste”, a spus directorul executiv al Centrului de Informare și Documentare privind NATO, Ion Tăbîrță.

Anterior, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a anunțat că Uniunea Europeană și Republica Moldova elaborează un plan de acțiuni pentru misiunea de sprijin guvernamental a UE, care ar putea fi lansată în luna mai. Rolul misiunii este de a ajuta la contracararea acțiunilor destabilizatoare ale Federației Ruse.