logo

Deputat PAS: Luni ar putea fi votat în lectură finală proiectul care interzice reprezentanților Șor participarea la alegeri


https://www.ipn.md/index.php/ro/deputat-pas-luni-ar-putea-fi-votat-in-lectura-7965_1098524.html

Dacă luni, 31 iulie, nu este aprobat în lectura a doua proiectul de lege privind modificarea Codului Electoral astfel încât să li se interzică reprezentaților Șor participarea la scrutin, aceștia vor fi înregistrați în cursă. Atenționarea vine din partea secretarului general al Platformei DA, Liviu Vovc. De cealaltă parte, deputatul PAS, Dorian Istratii, se arată convins că proiectul va fi aprobat în timp util, pentru a împiedica participarea reprezentanților fostului partid Șor la scrutinul din 5 noiembrie, notează IPN.

Deputatul PAS, Dorian Istratii spune că proiectul ce vizează implementarea hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității partidului Șor ar putea fi aprobat în lectura a doua luni, în timpul ultimei ședințe plenare din această sesiune.

„A fost înregistrat un proiect care prevede că pe parcursul următorilor trei ani cei care au fost aleși pe listele partidului Șor sau au deținut funcții de demnitate publică nu vor putea participa la alegeri. E vorba de implementarea hotărârii Curții Constituționale. Luni avem o agenda destul de încărcată, dar în afară de agenda deja stabilită, pe parcursul ședinței mai pot fi propuse proiecte. Dacă colegii din comisia juridică au reușit să examineze acest proiect și să-i dea aviz pentru a fi votat în plen, înseamnă că luni va fi gata de inclus în ordinea de zi”, a spus deputatul PAS, Dorian Istratii, în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.

Reprezentanții opoziției extraparlamentare atenționează guvernarea că orice tergiversare oferă șanse în plus reprezentanților partidului Șor să participe la alegerile locale din 5 noiembrie.

„Luni plecați în vacanță. Reveniți în septembrie. În septembrie începe înregistrarea candidaților. Dacă nu votați până luni, oamenii lui Șor vor candida la alegerile din noiembrie. Parcă văd că luni vor găsi un șir de scuze de ce nu poate fi votat acest proiect, astfel încât Șor să poată candida la alegerile locale”, a spus secretarul general al Platformei DA, Liviu Vovc.

Potrivit proiectului de lege privind completarea Codului Electoral: „nu pot fi alese pe o perioadă de 3 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic, persoanele care la acel moment erau membri ai organului executiv al partidului politic declarat neconstituțional, persoanele care ocupau funcții elective sau care erau pe listele de candidați supleanți din partea partidului politic declarat neconstituțional”.