Deponenţii „Intercapital”-ului îşi vor recupera o parte din bani în timp ce victimele băncii „Guineia” rămân cu promisiuni
https://www.ipn.md/index.php/ro/deponentii-intercapital-ului-isi-vor-recupera-o-parte-din-bani-7967_960330.html
Deponenţii Concernului „Intercapital” îşi vor putea recupera, după lungi aşteptări şi litigii judiciare, o parte din banii în această structură care a falimentat, în timp ce victimele Băncii comerciale „Guineia” au aflat de la autorităţi că există puţine şanse să-şi mai întoarcă banii.
Această problemă a fost discutată, miercuri, 12 iulie, în cadrul şedinţei Comisiei speciale pentru controlul şi monitorizarea procesului de restituire a depunerilor respective. La şedinţă au participat reprezentanţi ai Băncii Naţionale a Moldovei, ai Procuraturii Generale, Ministerului Justiţiei, Departamentului de Executare, precum şi ai deponenţilor BC „Guineia” şi Concernului „Intercapital”.
Potrivit unui comunicat al Serviciului de Presă şi Imagine al Parlamentului, deponenţii „Intercapital”-ului îşi vor recupera circa 20 la sută din sumele depuse, din contul mijloacelor băneşti obţinute în urma licitaţiei din 18 mai curent, în cadrul căreia a fost vândut imobilul situat în or. Vatra. Imobilul a fost transmis anterior spre comercializare în contul achitării datoriilor faţă de deponenţi şi a fost vândut la preţul de 5,399 mil. lei. Distribuirea resurselor financiare se va face în mod proporţional tuturor deponenţilor, de îndată ce va fi determinat exact numărul titlurilor executorii şi persoanele beneficiare. Totodată, membrii comisiei au specificat faptul că vor beneficia de restituirea mijloacelor băneşti doar deponenţii care s-au adresat în instanţa de judecată.
În acelaşi timp, în cazul deponenţilor BC „Guineia”, membrii comisiei au audiat informaţii ale Procuraturii Generale şi ale reprezentanţilor Băncii Naţionale, inclusiv ale administratorului în oficiu al băncii respective. Potrivit acestora, restituirea mijloacelor financiare ale deponenţilor „Guineii” este imposibilă din cauza termenelor depăşite ale problemei respective, lipsa proprietăţii în cazul persoanelor anchetate, dispariţia unor persoane vinovate şi incapacitatea de plată a altor vinovaţi etc.
Potrivit comunicatului citat, „reprezentanţii deponenţilor BC „Guineia” au fost informaţi despre obligativitatea folosirii de către autorităţile statului a pârghiilor legale în soluţionarea cazului dat şi necesitatea finalizării procesul judiciar cu pronunţarea sentinţei definitive”. Totodată, comisia parlamentară specială a atenţionat grupul de iniţiativă al deponenţilor „Guineii” asupra situaţiei dificile a acestui caz, anunţându-i că, după pronunţarea unei sentinţe favorabile deponenţilor, va putea valorificat doar circa 1 mil. lei de pe urma proprietăţii sechestrate şi din vinderea unei suprafeţe de 311 m2 într-un imobil din oraşul Chişinău.
Potrivit vicespicherului Maria Postoico, care a prezidat şedinţa, „în prezent alte mijloace financiare care ar putea fi restituite deponenţilor BC „Guineia” nu există şi având în vedere perioada care a trecut din momentul cauzării prejudiciului, este puţin probabilă o soluţie optimistă într-un termen restrâns”.
Prejudiciul cauzat celor aproximativ 1500 deponenţi ai Concernului „Intercapital” se estimează la suma de circa 20-24 mil. lei.