Directorul Institutului pentru Politici Publice (IPP), analistul politic Arcadie Barbăroşie, consideră că vor fi două runde de alegere a premierului. „Nu ştiu dacă aş băga mâna în foc privind votul din prima rundă pentru Vlad Filat. Mai degrabă cred că Filat nu va fi susţinut în prima rundă de către democraţi pentru a încerca să mai negocieze ceva suplimentar către runda a doua”, a declarat Arcadie Barbăroşie pentru IPN.
Făcând un calcul matematic al voturilor pe care Vlad Filat le poate avea asigurate, analistul a spus că sunt mai multe scenarii. E clar că Vlad Filat are 31 de voturi ale fracţiunii liberal-democraţilor. „Să presupunem că fracţiunea liberală cu cei 7 reformatori îl susţine, ar fi 38. Gruparea lui Vadim Mişin a promis cândva susţinere, dar nu ştiu ce fel de negocieri au fost. Cu ei ar putea să fie 41. Socialiştii nu-l susţin deoarece vor un guvern tehnocrat în frunte cu Igor Dodon sau Zinaida Greceanîi”, a spus directorul IPP.
Arcadie Barbăroşie este de părere că democraţii au negociat intens cu Vlad Filat susţinerea sa în această funcţie, în schimbul preluării unuia sau a două ministere care au revenit cândva Partidului Liberal. „Acum grupul de liberali vrea să păstreze ministerele, ieşirea lor la rampă a schimbat planurile, s-ar putea să nu-i placă aceasta lui Marian Lupu, deoarece democraţii doreau să preia ministerele liberalilor. Sunt foarte multe necunoscute”, a mai spus Arcadie Barbăroşie.
Pentru a fi ales în funcţie Vlad Filat are nevoie de 51 de voturi. Grupul socialiştilor, 5 liberali, fracţiunea PCRM şi deputatul neafiliat Mihai Godea au declarat în mai multe rânduri că nu-i vor acorda vot de încredere liberal-democratului.