Democraţia Acasă: Pe 5 septembrie poporul Republicii Moldova a oferit exact ceea ce a primit timp de 19 ani de independenţă
https://www.ipn.md/index.php/ro/democratia-acasa-pe-5-septembrie-poporul-republicii-moldova-a-oferit-7965_985011.html
Pe 5 septembrie poporul a oferit clasei politice exact ceea ce a primit în decurs de 19 ani. Referendumul constituţional a arătat că poporul susţine demisia clasei politice, au declarat la o conferinţă de presă membrii partidului „Democraţia Acasă”, transmite Info-Prim Neo.
„Noi nu am aşteptat de la această guvernare nici pensii şi nici salarii, pentru că ştim că nu avem de unde să le luăm. Noi am aşteptat reforme, schimbări, modernizarea unor segmente întregi. În schimb am primit doar promisiuni şi lupte interne”, a declarat liderul partidului, Vasile Costiuc.
Potrivit lui, la referendum tinerii nu au participat pentru că au obosit de promisiunile politicienilor, care nu s-au gândit la cetăţeanul simplu. „Problema este foarte gravă. Tinerii, timp de un an şi jumătate, au aşteptat să se facă dreptate. Dacă guvernarea i-ar fi băgat la puşcărie pe cei care se fac vinovaţi de evenimentele din aprilie, 70% din cetăţeni aveau să iasă la referendum şi să susţină clasa politică. Dar ei au luptat între ei, şi şi-au bătut joc de popor”, a declarat Vasile Costiuc.
Secretarul general al partidului, Alina Stăvilă, a declarat că acest referendum a demonstrat că Republica Moldova are „doar o gaşcă care se numeşte clasa politică, care a fost educată de un sistem parazitar şi care poartă un virus care nu poate fi tratat”. Ea a menţionat că 70% dintre cei care fac parte din actualul Guvern sunt cei care au adus mai devreme comuniştii la Guvernare. „Cum putem crede în democratul Filat, care a votat cu comuniştii în 2005? Populaţia a demonstrat că nu a uitat aceste moment. Lupu care a devenit democrat peste noapte şi ceilalţi care fac parte la fel din sistemul comunist vechi. Iată că am văzut că acest referendum nu a ajutat liderii politici, prin campaniile lor de piar cu panouri spânzurate. Populaţia şi-a spus cuvântul la 5 septembrie nu pentru că sunt democraţi sau comunişti, ci pentru că fac parte dintr-o generaţie compromisă”, a menţioant Alina Stăvilă.
Un alt reprezentant al mişcării, Arcadie Ceban, a declarat că partidele de guvernare se îngrijesc de interesele personale mai mult decât de interesele cetăţenilor. „Nevalidarea referendumului nu se datorează comuniştilor. Cetăţenii Republicii Moldova nu mai doresc să fie trataţi ca o turmă de oi. La putere trebuie să vină persoane tinere care au iniţiativă, persoanele care nu au fost educate şi crescute de sistemul comunist, persoane care au fost crescute într-un spirit al patriotismului”, a declarat Arcadie Ceban.
Purtătorul de cuvânt al partidului, Maria Dimineţ, a spus că după referendum liderii politici au încercat să găsească „ţapul ispăşitor”. „Acest popor, timp de 19 ani de independenţă, a oferit toată încrederea sa clasei politice. Dacă 70% din populaţia Republicii Moldova au ignorat referendumul, înseamnă că 70% din deciziile clasei politice au fost în defavoarea poporului”, a menţionat Maria Dimineţ.
Rata de participare la referendumul constituţional a fost de 29,05% din alegători.