Demisia Guvernului un aranjament pentru campania electorală

Un prim-ministru care, potrivit şefului statului, şi-a îndeplinit cu succes sarcinile fixate pe parcursul celor şapte ani de guvernare, a acceptat să-şi dea demisia. Vasile Tarlev a urmat docil scenariul. Cel mai longeviv prim-ministru a declarat că decizia îi aparţine în totalitate şi că şi-a dat demisia deoarece a venit timpul să le fie dată o şansă persoanelor tinere din Guvern pentru a se promova şi pentru a realiza noile scopuri dictate de actualele timpuri. Este o declaraţie mai mult pentru public, în primul rând, pentru electoratul care peste aproape un an va fi chemat din nou la urne. [Ce s-a întâmplat] Ce s-a întâmplat încât un Guvern a trebuit să plece? Putea să facă acest lucru atunci când economia a început să de semne de oboseală, iar industria a intrat în declin. Sau când a fost pusă la pământ una dintre cele mai prospere industrii, cea a vinurilor, iar Guvernul s-a dovedit a fi incapabil să relanseze situaţia. Sau când a fost avertizat cu „lanterna roşie”, după unele eşecuri în implementarea Planului Republica Moldova - Uniunea Europeană. Chiar şi politica de cadre i se putea reproşa premierului, după numeroasele demisii ale miniştrilor, făcute de şeful statului, şi acceptate cu docilitate de prim-ministru. Primul cabinet Tarlev a avut, unul după altul, trei miniştri ai Economiei, la fel ai Afacerilor Externe, Învăţământului, Transporturilor şi Comunicaţiilor, Justiţiei etc. Mai stabil a fost Guvernul Tarlev II, dar şi acesta a fost afectat de morbul demisiilor. Guvernului demis i se poate reproşa că a lăsat ţara aşa cum a găsit-o, cea mai săracă în Europa. Însă depăşirea unei stări de sărăcie profundă nu este o chestiune de un an-doi. Nici începutul anului 2008 nu a oferit motive serioase pentru demiterea cabinetului de miniştri, care, dimpotrivă, ar putea invoca oricând şocurile externe, ce vin de la majorarea preţurilor la gazele naturale. [De ce s-a întâmplat] Demisia Guvernului a avut poate cel mai puţin o motivaţie economică. Ea este un aranjament pentru campania electorală. Alegerile din autonomia găgăuză, se pare, au fost ultima picătură, care au împlut păharul tot mai plin de amarul şifonării tot mai evidente a imaginii guvernării. Orice partid aflat la putere ar fi fost îngrijorat de reducerea susţinerii electoratului. În februarie 2001 Partidul Comuniştilor a venit la putere cu o majoritate absolută, obţinând 71 de mandate în Parlament, cu 50,07% din voturile electoratului. Peste patru ani, PCRM a pierdut din acest sprijin oferit de o lume săracă, nostalgică pentru „socialismul dezvoltat”. În martie 2005, cu 45,98% din sufragii, Partidul Comuniştilor obţinea 56 de mandate. Alegerile locale din iunie 2007 a fost un nou eşec, partidul aflat la guvernare acumulând 41,44% din voturi pentru consiliile raionale şi municipale, 39,7% - pentru consiliile orăşeneşti şi săteşti şi 37,35% pentru funcţiile de primari. În majoritatea raioanelor au fost formate coaliţii, care au trimis comuniştii în opoziţie. La alegerile din autonomia găgăuză reprezentanţii Partidului Comuniştilor au pierdut net în faţa candidaţilor independenţi. „Dacă această tendinţă va continua, la alegerile din primăvara anului 2009, comuniştii ar putea să ia 25-27% din sufragii”, sunt de părere unii analişti. Şi se pare că este o logică în concluziile lor, comuniştii sunt în pierdere de cauză. Scăderea în continuare a susţinerii pe care o oferă electoratul PCRM a şi determinat schimbarea premierului. Acesta, se pare, a fost motivul adevărat, dar nu programul aprobat recent de congresul partidului de guvernământ şi dorinţa de schimbare a acestuia. Scenariul a fost scris de altul, decât de premierul Tarlev. El a fost doar un executant docil al voinţei „colective”. O demonstrează şi rapiditatea cu care s-a făcut demisia, „consultarea” fracţiunilor parlamentare, prezentarea premierului desemnat şi aprobarea acestuia cu voturile deputaţilor comunişti. Ne putem aştepta ca deja în săptămâna curentă să fie prezentat programul şi componenţa personală a noului Guvern. [Cum s-a întâmplat] Demisia a fost ambalată frumos. Premierul a fost decorat cu Ordinul Republicii. Preşedintele Voronin a elogiat cabinetul de miniştri ce se afla pe ducă, afirmând că echipa condusă de Vasile Tarlev şi-a îndeplinit cu succes sarcinile fixate pe parcursul celor şapte ani de guvernare. Timpul, însa, a spus el, "impune noi cerinţe şi e nevoie de schimbări, inclusiv de oameni noi, care să impulsioneze procesul de integrare europeană, de rezolvare a crizei transnistrene, precum şi dezvoltarea statului in general". Premierul demisionat şi-a motivat demisia prin dorinţa "de a oferi unor noi persoane posibilitatea de a atinge noi scopuri dictate de noi timpuri". Dar cea ce îl va succede pe Tarlev este departe de a fi o persoană nouă. Specialiştii spun că Zinaida Grecianîi este un bun profesionist. Un om competent. O persoană care a fost rodată la Ministerul Finanţelor şi în funcţia de vicepremier. Şi-a demonstrat capacitatea de bun negociator în relaţia cu creditorii şi donatorii externi. Este un prim-ministru desemnat care va fi agreat de partenerii de dezvoltare. Însă nu este un om nou în Guvern, pe care şi l-a „dorit” şeful statului. Vom vedea dacă vor fi cooptaţi oameni noi în componenţa Guvernului, deşi în culise sunt vehiculate mai mult nume vechi decât noi. [La ce ne putem aştepta] Motivele reale ale demiterii ar putea fi trădate anume de candidaturile concrete şi caietul de sarcini ale noului cabinet de miniştri, pe care premierul desemnat urmează să le prezinte până la începutul lunii aprilie. Atunci se va vedea dacă într-adevăr demisia a fost dictată de „noul program politic reformator adoptat la recentul congres al partidului de guvernământ” sau este doar o încercare de lustruire a imaginii partidului de guvernământ. Este clar că Guvernul Grecianîi va avea puţin loc pentru manevră. În primul rând, acesta va fi un guvern provizoriu, care va ieşi de pe orbita guvernării după alegerile parlamentare din primăvara anului viitor, când va fi creat un nou cabinet. În plus, politicile economice şi financiare pentru acest an sunt adoptate. Programul financiar la fel. Aranjamentele cu partenerii externi de dezvoltare sunt puse la punct. Modificările pe care va dori noul executiv să le facă vor dura, inclusiv din cauza procedurilor legale. Este prea puţin probabil că într-un an preelectoral se va proceda la acţiuni populiste, deşi actuala guvernare a demonstrat că totul este posibil, în numele menţinerii la putere. Nu mai avem mult de aşteptat pentru a afla unele răspunsuri, cel puţin la întrebările de suprafaţă. Ce s-a dorit cu adevărat prin schimbarea Guvernului, vor arăta deja lunile următoare.