Delegaţia parlamentară a R. Moldova va susţine o conferinţă de presă la Moscova
https://www.ipn.md/index.php/ro/delegatia-parlamentara-a-r-moldova-va-sustine-o-conferinta-de-presa-la-moscova-7965_958883.html
Delegaţia parlamentară a Republicii Moldova va susţine vineri, 14 aprilie, la Moscova, o conferinţă de presă cu tema „Moldova-Rusia: realităţi şi perspective”.
Conferinţa de presă va avea loc cu începere de la ora 14:00, ora Moscovei, în sediul agenţiei de presă „RIA Novosti”, şi va fi susţinută de şefului delegaţiei moldoveneşti, Eugenia Ostapciuc, preşedinte al fracţiunii parlamentare a PCRM, de preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, Vladimir Ţurcan şi vicepreşedintele comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, Vasile Iovv. Din delegaţie mai fac parte deputaţii comunişti Arcadii Pasecinic şi Mihail Sidorov, deputatul democrat, Vladimir Filat şi creştin-democratul, Ion Varta.
Conform practicilor agenţiei „RIA Novosti”, persoanele, care nu au posibilitate să asiste la eveniment, pot adresa participanţilor întrebările sale prin Internet, completând un formular plasat pe site-ul Agenţiei ruse www.rian.ru
Anterior, un comunicat de presă al Parlamentului RM informa că unul din scopurile principale ale vizitei de lucru la Moscova a delegaţiei Parlamentului R. Moldova va constitui elucidarea motivelor şi soluţiilor în cazul „crizei vinului”.
Un comunicat difuzat joi, 13 aprilie, de serviciul de presă al Legislativului făcea trimitere la declaraţiile şefului delegaţiei Eugenia Ostapciuc după prima zi de vizită la Moscova, potrivit căreia întrevederile cu reprezentanţi ai Dumei de Stat a Rusiei, au decurs într-o atmosferă binevoitoare. Membrii delegaţiei au prezentate colegilor din Rusia informaţii obiective şi concrete pe un larg spectru de probleme ce ţin de relaţiile de colaborare dintre cele două ţări. S-a pus accentul, în special, asupra necesităţii soluţionării echitabile şi civilizate a problemei raioanelor de est ale R. Moldova, promovării producţiei agricole, precum şi problemei livrărilor producţiei vinicole pe piaţa Federaţiei Ruse. „În cadrul discuţiilor s-a ajuns la concluzia că soluţionarea acestor probleme nu trebuie tărăgănată”. Alte detalii nu au fost oferite.
Vizita deputaţilor moldoveni la Moscova a început la 12 aprilie curent şi se va încheia vineri, 14 aprilie.