logo

Delegaţia parlamentară a R. Moldova a convenit cu colegii săi ruşi asupra dezvoltării relaţiilor bilaterale


https://www.ipn.md/index.php/ro/delegatia-parlamentara-a-r-moldova-a-convenit-cu-colegii-sai-rusi-asupra-dezvolt-7965_958875.html

Delegaţia parlamentara a R. Moldova, condusă de preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Comunist (PCRM), Eugenia Ostapciuc, a avut la Moscova un şir de întrevederi cu deputaţii din Duma de Stat a Federaţiei Ruse. Un comunicat al Parlamentului informează despre întâlnirile cu vicepreşedintele Comitetului pentru politică economică, antreprenoriat şi turism, A. Lihaciov, cu prim-vicepreşedintele fracţiunii „Edinaia Rossia”, V. Bogomolov, cu grupul de deputaţi al Dumei de Stat pentru relaţiile cu Republica Moldova, condus de deputatul A. Moscaleţ. Potrivit comunicatului Eugeniei Ostapciuc, întrevederile au decurs într-o atmosferă binevoitoare şi sinceră, şi deputaţii moldoveni au prezentat colegilor din Rusia informaţii obiective şi concrete pe un larg spectru de chestiuni ce ţin de relaţiile şi colaborare dintre cele două ţări. S-a pus accentul, în special, asupra necesităţii soluţionării echitabile şi civilizate a problemei raioanelor de est ale R. Moldova, promovării producţiei agricole, precum şi problemei livrărilor producţiei vinicole pe piaţa Federaţiei Ruse. În cadrul discuţiilor s-a ajuns la concluzia că soluţionarea acestor probleme nu trebuie tărăgănată. Comunicatul nu conţine detalii, inclusiv referitor la scopul anunţat al delegaţiei de parlamentari moldoveni de a elucida motivele şi soluţiile crizei vinului, care afectează economia şi societatea R. Moldova cu începere de la 27 martie curent, când Rusia a interzis importurile de vinuri moldoveneşti.