logo

Deficitul comercial al R. Moldova a crescut cu 38,4%


https://www.ipn.md/index.php/ro/deficitul-comercial-al-r-moldova-a-crescut-cu-384-7966_960751.html

Deficitul balanţei comerciale a crescut cu mai bine de 190 mil. dolari SUA în urma reducerii volumului exporturilor R. Moldova în Rusia, Italia şi SUA. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică al RM, decalajul în evoluţia exporturilor şi importurilor, în primul trimestru al anului, a însumat 694,5 mil. dolari, cu 38,4% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Deficitul comercial ar fi fost mai mare, afirmă experţii în statistică, dacă nu s-ar fi reuşit majorarea volumului produselor şi serviciilor comercializate, în special, în Ucraina şi România. Exporturile au totalizat, în primul semestru, 468 mil. dolari, volum inferior cu 8,5% celui înregistrat în perioada de referinţă. Interdicţiile Federaţiei Ruse privind importurile de vin din Moldova, precum şi reducerea livrărilor produselor agroalimentare moldoveneşti pe piaţa rusească a determinat diminuarea cu peste 30 % a exporturilor către această ţară. Cu toate acestea, Rusia, cu o pondere a importurilor din RM estimată la 108,1 mil. dolari, continuă să-şi menţină prima poziţie în lista primelor 15 state partenere ale R. Moldova în derularea exporturilor, fiind urmată de România (65,5 mil. dolari), Ucraina (54,8 mil. dolari), Italia (52,8 mil. dolari) şi Belarus (32 mil. dolari). SUA, cu un volum al importurilor din R. Moldova de 7,4 mil. dolari, ocupă poziţia a 14-a.