logo

Deficit de cadre la Urgenţă


https://www.ipn.md/index.php/ro/deficit-de-cadre-la-urgenta-7967_1009921.html

Centrul Naţional de Medicină Urgentă din Chişinău anunţă 45 de locuri vacante de medici, felceri şi asistenţi medicali. Directorul instituţiei, Gheorghe Ciobanu, a declarat pentru IPN că deficitul de cadre se atestă la nivelul întregului sistem  al medicinei de urgenţă, în special în localităţile rurale. Tinerii specialişti aleg să plece peste hotare, unde au salarii mai mari.

„Acoperim deficitul de cadre din numărul rezidenţilor. Anual avem 12-18 rezidenţi noi, dar este imposibil să acoperim locurile vacante într-o perioadă scurtă de timp”, a spus Gheorghe Ciobanu.

Ministerul Sănătăţii a emis un ordin de reorganizare a secţiilor de urgenţă în departamente şi unităţi de primire. Cei care urmează să devină medici vor trebui să lucreze şi în subdiviziunile respective.

Un felcer la Spitalul de Urgenţă, categoria superioară, are un salariu de circa 5 mii de lei lunar, iar un tânăr specialist ridică în jur de 2 mii de lei. Un medic de urgenţă este remunerat cu 5-6 mii de lei, în funcţie de categorie.