logo

Decret prezidențial pentru semnarea unui acord de finanțare de 15 milioane de euro


https://www.ipn.md/index.php/ro/decret-prezidential-pentru-semnarea-unui-acord-de-finantare-de-7967_1079766.html

Președintele Maia Sandu anunță că, în urma discuțiilor din cadrul vizitei sale la Bruxelles, a semnat decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare între Republica Moldova și Comisia Europeană. Este vorba despre acordul cu privire la asistența financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei, transmite IPN.

Acordul prevede o donație de 15 milioane de euro, ajutor pentru depășirea crizei sanitare și economice. „Am semnat acest decret pentru a face posibilă acordarea finanțării pentru Republica Moldova în contextul în care lipsește un guvern cu atribuții depline. Vom urmări cu atenție alocarea acestor fonduri. Mulțumesc Uniunii Europene pentru sprijinul ei continuu pentru cetățenii noștri”, precizează șefa statului.

Potrivit decretului, se inițiază negocierile asupra proiectului acordului de finanțare cu Comisia Europeană privind „Contractul de reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova”. De asemenea, se aprobă semnarea în formă simplificată a acordului.