Declaraţiile preşedintelui Vladimir Voronin privind posibila neglijare a unei hotărâri CEDO sunt un război preventiv împotriva acestei instituţii, afirmă liderul PSL
https://www.ipn.md/index.php/ro/declaratiile-presedintelui-vladimir-voronin-privind-posibila-neglijare-a-unei-ho-7965_967521.html
Declaraţiile recente ale preşedintelui Vladimir Voronin privind posibilitatea sfidării unei hotărâri CEDO, sunt un atac expres la adresa acestei instituţii, preventiv pronunţării deciziilor pe marginea unor dosare importante împotriva R. Moldova, este de părere liderul Partidului Social-Liberal (PSL), Oleg Serebrian.
Sursa citată a menţionat luni, 3 decembrie, într-o conferinţă de presă că preşedintele, dar şi partidul de guvernământ, este supărat nu doar pe decizia anterioară privind înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, ci pe întreaga suită de eşecuri a Guvernului moldovean la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
„Se apropie, pentru a fi discutate la CEDO, dosare foarte serioase, unde amenzile vor fi nu de 10 mii de euro, ci de mult mai mari”, a subliniat Oleg Serebrian, exemplificând cazul companiei „MegaDatCom” unde, potrivit sursei citate, ar putea fi vorba de prejudicii de peste 1 mln euro.
Declaraţiile şefului statului prejudiciază imaginea R. Moldova şi compromite şansele ţării de integrare în Uniunea Europeană, a mai spus preşedintele PSL, precizând că o ţară nu poate „ieşi” de sub hotărârile CEDO şi că declaraţiile lui Vladimir Voronin, pot fi descifrate ca intenţie de a denunţa Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Or, acest lucru va atrage reacţii serioase din partea Consiliului Europei.
În opinia lui Oleg Serebrian, conducerea a conştientizat, cel mai probabil, impactul unor asemenea declaraţii şi încearcă să muşamalizeze subiectul. Dovadă este, potrivit sursei citate, şi faptul că, atunci când a fost transmisă în reluare la postul naţional de televiziune, din emisiune a lipsit pasajul legat de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Preşedintele Vladimir Voronin a declarat vineri, 30 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate că nu-şi doreşte „un al doilea Cosovo” în R. Moldova, făcând referire la disputele din ultimul timp între Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei privind reactivarea pe teritoriul R. Moldova a trei eparhii româneşti: Eparhia de Bălţi, Eparhia de Cantemir şi Eparhia de Dubăsari. „Dacă aceste evenimente vor derula şi mai departe ne rezervăm dreptul să ieşim din hotărârea CEDO”, a spus preşedintele. Voronin a precizat că face, în acest sens, o declaraţie oficială a şefului statului.