Declaraţie pentru presă
Organizaţia Neguvernamentală „ALGA”, care are drept scop protecţia animalelor, ţine să reitereze că rezolvarea problemei animalelor fără stăpân în Chişinău este așteptată atât de cei care iubesc animalele, cât şi de cei care au mai puţină afecțiune faţă de aceste fiinţe.
Maniera sălbatică de tratare a maidanezilor în mun.Chişinău se datorează inacţiunilor Primarului Dorin Chirtoacă, care refuză să deschidă dezbateri publice pentru a fi găsite, de comun acord cu societatea civilă, soluţii civilizate de abordare şi rezolvare a problemei în cauză.
Nu în ultimul rând, acest masacru zilnic al animalelor porneşte şi de la dispoziţia Primarului Chirtoacă, făcută public în anul 2010, prin care a cerut Întreprinderii „Autosalubritate” să fie „eutanasiate” toate animalele din stradă.
În urma acestei dispoziţii,la cererea noastră, am primit un răspuns de la Direcţia Generală Finanţe a Primăriei Chişinău cu următorul conţinut”...pentru eutanasierea şi sterilizarea maidanezilor în perioada 2007-2010 din bugetul municipal Chişinău nu au fost alocate mijloace financiare în scopurile sus-menţionate”
Prin urmare,declaraţiile Primarului Dorin Chirtoacă pentru presa străină, că maidanezii în capitala Chişinău sunt eutanasiaţi şi trataţi în manieră civilizată, nu sunt decât nişte minciuni, făcute în scop de manipulare a opiniei publice.
Pentru a curma masacrul anumalelor şi pentru a face ca Primarul Dorin Chirtoacă să respecte legea şi deciziile consiliului municipal Chişinău, pe marginea acestei probleme, ONG „ALGA” a depus o cerere în instanţa de contencios administrativ.
La 04 mai 2011, Curtea de Apel Chişinău a pronunţat o hotărâre prin care a declarat drept ilegală dispoziţia verbală a Primarului Chirtoacă privind eutanasierea animalelor fără stăpân în capitală.
Curtea a mai dispus ca Primarul Dorin Chirtoacă să deschidă dezbateri publice şi să execute efectiv decizia Consiliului municipal Chişinău, nr.16/3 din 09 octombrie 2008, privind întocmirea şi prezntarea în consiliu, după consultări cu societatea civilă,a unui plan de sterilizare a maidanezilor.
Tot instanţa de judecată, la obligat pe Primarul General să respecte întocmai decizia viceprimarului,nr.476-d din 21 iulie 2008 adică, să excludă în activitatea sa decizională”...aplicarea metodelor inumane şi în special a cazurilor de traumatizare sau ucidere a animalelor.”
Ţinem să mai declarăm, că atât Întreprinderea „Autosalubritate”cât şi unele Înteprinderi de Gestionare a Spaţiului Locativ, cu concursul tacit al Primarului Chirtoacă, continuă să aplice azi cele mai crude metode de nimicire a animalelor fără stăpân, fie prin ucidere cu ranga, fie prin otrăvirea lor în mod public.
Folosind această cale, facem un apel public şi cerem Primarului General Dorin Chirtoacă să-şi retragă dispoziţia „de eutanasiere” şi să ceară subdiviziunilor primăriei încetarea imediată şi necondiţionată a acţiunilor de otrăvire a maidanezilor în capiala Chişinău şi suburbii.
În aceiaşi manieră publică, cerem Primarului General să respecte legea şi să execute întocmai hotărârea Curţii de Apel din 04 mai 2011 la toate capetele.
În cazul în care nu va executată întocmai Hotărîrea de judecată menţionată mai sus, ONG”ALGA” are dreptul rezervat să ceară Procuraturii Generale intentarea urmării penale şi punerea sub sancţiune a persoanelor vinovate de neexecutare intenţionată a unei hotărâri judecătoreşti.
Preşedintele ONG „ALGA” Valentina Dudnic